Ce spune Rafila despre procesul Pfizer-România

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila este de părere că Pfizer va "cumpăni bine" în ceea ce priveşte procesul intentat României şi a susţinut că i se pare nefiresc "ca o companie farmaceutică să arunce în aer credibilitate vaccinării".
AGERPRES - D, 28 ian. 2024, 21:41
Ce spune Rafila despre procesul Pfizer-România

„România este chemată în judecată de compania Pfizer şi există anumite proceduri la nivelul Guvernului în care fie Guvernul, fie Ministerul de Finanţe angajează o firmă de avocatură. Problema este legată de faptul că firma care va reprezenta în mod efectiv România la proces trebuie să cunoască legislaţia din Belgia şi procesul se desfăşoară în limba franceză. (…) Eu am luat legătura cu cei din Polonia, am avut o discuţie legată de acest proces şi de o încercare de coordonare a poziţiilor celor două ţări. Mai există şi ce de-a treia ţară, Ungaria. O să vedem dacă putem să avem o reprezentare comună sau separată, dar oricum echipele de avocaţi să discute unii cu ceilalţi. Eu bănuiesc că şi compania Pfizer o să cumpănească bine în cadrul acestui proces, pentru că mie cel puţin, ca şi om de sănătate publică, mi se pare absolut nefiresc ca o companie farmaceutică să arunce în aer credibilitatea vaccinării în general, nu mă refer la vaccinarea anti-COVID”, a afirmat Rafila duminică seară la Antena 3, scrie Agerpres..

Potrivit ministrului, compania Moderna la iniţiativa reprezentanţilor săi a încheiat „orice litigiu comercial” şi nu a mai avut niciun fel de pretenţie de continuare a contractului sau de litigiu în justiţie.

„Cu cei de la Moderna chiar la iniţiativa lor… Cu Johnson şi oarecum cu cei de la AstraZeneca mai trebuie să vedem care va fi situaţia, dar Moderna a avut o atitudine foarte corectă. Ne-am trimis dozele pentru un avans plătit de domnul Voiculescu în anul 2021. Nu trimiseseră dozele, le-au trimis acum în decembrie 1,2 milioane de doze. Le-au trimis acum. Este vorba despre formula nouă a vaccinului şi cine doreşte, noi am distribuit medicilor de familie, dacă este există doritori să se vaccineze să poată să o facă cu cea mai nouă formulă disponibilă. Au încheiat practic orice fel de litigiu comercial. Pentru restul de 70% din dozele comandate nu a mai avut niciun fel de pretenţie de continuare contractului sau de litigiu în justiţie”, a susţinut Alexandru Rafila.

Autorităţile de la Bucureşti au fost notificate în luna decembrie a anului trecut de compania Pfizer cu privire deschiderea unui litigiu pentru recuperarea unor sume de bani, având în vedere nefinalizarea achiziţiei de către partea română a 28 de milioane de doze vaccin anti-COVID, urmând ca primul termen să aibă loc în luna februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație ...
Anul viitor, în 2027, România împlinește 20 de ani de când a intrat în Uniunea Europeană. Rethink România a analizat evoluția principalilor indicatori economici, demografici și sociali și......
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
Pompierii prahoveni intervin, duminică, la Buşteni, pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme în contextul ...
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
Traficul rutier pe DN 1 este afectat în zona centrală a oraşul Buşteni, fiind inundate mai multe străzi şi semnalate ...
Iranul afirmă că SUA au atacat o centrală nucleară în construcţie
Iranul afirmă că SUA au atacat o centrală nucleară în construcţie
Statele Unite au atacat o centrală nucleară iraniană în construcţie, transmite duminică agenţia de presă de stat ...