Rafinăria Lukoil, amendată după ce s-au constatat încălcări privind calitatea aerului

Garda de Mediu Prahova a constatat încălcări ale legii privind calitatea aerului de către rafinăria Petrotel Lukoil, unde vineri a izbucnit un incendiu, şi va amenda unitatea cu 15.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 13:33
Rafinăria Lukoil, amendată după ce s-au constatat încălcări privind calitatea aerului

Garda de Mediu Prahova, care vineri a deschis o anchetă la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti, după ce în incinta rafinăriei a izbucnit un incendiu, a constatat încălcări privind calitatea aerului, iar în cursul zilei de luni va fi încheiat un proces-verbal de contravenţie în baza căruia rafinăria Lukoil va fi amendată cu 15.000 de lei, au declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentanţi ai Comisariatului judeţean Prahova al Gărzii de Mediu.

Rafinăria va fi amendată pentru neluarea măsurilor necesare pentru evitarea emisiilor de poluanţi în atmosferă, faptă care este sancţionată contravenţional cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 15.000 de lei.

Reprezentanţii rafinăriei au posibilitatea de a achita jumătate din cuantumul acestei sancţiuni contravenţionale în termen de 48 de ore de la primirea procesului-verbal.

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la instalaţia de cocsare din incinta rafinăriei Lukoil din Ploieşti.

Conform datelor furnizate de Prefectura Prahova, incendiul a izbucnit la ora 6.50. Incendiul a fost anunţat de către un angajat al rafinăriei la 112 la aproape 40 de minute de la izbucnire, respectiv la ora 7.29, oră menţionată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Focul a stins după o intervenţie care a durat peste două ore şi la care au participat 40 de pompieri cu şapte autospeciale.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...