Raportul de 100 de zile: Ungureanu vrea să-şi prezinte bilanţul în Parlament

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni seara, că intenţionează să se prezinte în Parlament la momentul împlinirii a 100 de zile de mandat ca prim-ministru, pentru a detalia măsurile care vor fi adoptate de Guvern în acest interval şi perspectivele pentru perioada ulterioară.
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 19:51

„Sper să mi se dea ocazia pentru un astfel de demers”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu, la postul public de televiziune. El a arătat că, la acest moment, nu există motive să afirme că nu ar beneficia de sprijin din partea opoziţiei.

Guvernul are nevoie de opoziţie în Parlament şi doreşte să asigure un dialog cu reprezentanii acesteia, dar nu poate rezolva lucruri imposibile într-o democraţie atent reglată constituţional, precum schimbarea Robertei Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor, a declarat premierul Ungureanu.

„În ceea ce priveşte implicarea premierului într-o chestiune care ţine strict de Parlament, eu nu zâmbesc şi nu merg mai departe cu sarcasmul. Nu cred că se poate întâmpla aşa ceva într-o democraţie care este atent reglată constituţional, cum este democraţia noastră. Nu am nicio oprelişte de dialog, am nevoie de opoziţie în Parlament, pentru că am nevoie de un termen critic de raportare la politicile pe care acest Guvern le face”, a spus Ungureanu, la postul public de televiziune.

Întrebat ce anume este el dispus să facă în aşa fel încât opoziţia să se prezinte în Parlament, premierul a răspuns că în niciun caz lucruri imposibile, precum schimbarea Robertei Anastase.

„În niciun caz lucruri imposibile, cum ar fi schimbarea doamnei Roberta Anastase din fruntea Camerei Deputaţilor. Aceasta în care domnul Ponta garantează schimbarea Constituţiei în momentul în care se va putea. Dar eu nu cred că se poate aşa ceva. Cum se amestecă un Executiv în afacerile Legislativului? Aştept să îmi arate felul în care poate să facă un Executiv asta. Sunt convins că preşedintele Ponta ştie că este o chestiune imposibilă aici. Ceea ce se poate face este un dialog continuu cu opoziţia pe teme de interes transpartinic”, a adăugat Ungureanu.

Întrebat dacă va avea consultări cu opoziţia în această săptămână, şeful Guvernului a arătat că nu exclude acest lucru, dar că încă se poartă discuţii în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...