Război Israel-Hamas: Armata israeliană anunţă că Fâşia Gaza a fost complet împărţită în două

Fâşia Gaza a fost complet împărţită în două de trupele israeliene, a declarat duminică seara purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, informează dpa.
AGERPRES - lun, 06 nov. 2023, 08:56
Război Israel-Hamas: Armata israeliană anunţă că Fâşia Gaza a fost complet împărţită în două

Acum există „o Gaza de nord şi una de sud”, a spus el. Unităţile armatei israeliene au ajuns pe coasta din partea de sud a oraşului Gaza şi „deţin” zona, a spus Hagari.

Oraşul Gaza este acum complet înconjurat, a adăugat el, apreciind că acesta este un pas decisiv.

Cu toate acestea, civilii ar trebui să poată în continuare să fugă în partea de sud a Fâşiei Gaza, a mai declarat Daniel Hagari.

Hagari a confirmat, de asemenea, că atacurile aeriene vor fi extinse pe coastă dens populată.

Potrivit companiei palestiniene de telecomunicaţii Paltel, toate serviciile de comunicaţii şi internet sunt, din nou, nefuncţionale în Fâşia Gaza.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată de Ministerul Finanţelor, de cinci ori peste volumul anunţat, fiind una......
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...