Realegerea lui Obama – o victorie pregatită cu minuţiozitate prin activişti şi voluntari

Lăsând la o parte ideologia şi obiectivele fiecărui candidat, ceea ce a primat în campania electorală prezidenţială din SUA a fost organizarea pe teren şi numărul de votanţi pe care Partidul Democrat a contat în alegeri şi a reuşit să-i mobilizeze.
Economica.net - mie, 07 nov. 2012, 19:17
Realegerea lui Obama - o victorie pregatită cu minuţiozitate prin activişti şi voluntari

Richard Kent Green, de profesie actor, din New York, este unul din miile de voluntari care au lucrat pentru campania lui Obama, actualizând liste de contacte și verificând persoane existente în diferite baze de date cu privire la intențiile lor de vot.

„Fiecare voluntar înregistrat are acces la un site pe care sunt listate numere de telefon, pe care trebuie să le apelezi, să vezi ce intenţii au oamenii: unii poate nu mai vor să voteze, alţii poate nu au cum să ajungă, unii au uitat de alegeri şi atunci noi oferim tot sprijinul pentru ca acea persoană să poată vota”, explică el.

Voluntarul îşi alege o pagină de numere, pe care le apelează chiar şi de la domiciliu, în măsura timpului disponibil. Practica are şi o denumire: „phone bank”, fiind cel mai simplu, ieftin şi eficient mod de a transmite un mesaj electoral: de la persoană la persoană. Aceasta a fost perfectată de către democraţi în ultimii patru ani şi folosită ca o contrapondere la fondurile uriaşe de care Partidul Republican beneficiază de obicei în campania electorală şi le cheltuie pe publicitate.

Datele obţinute prin acest procedeu sunt apoi colectate şi centralizate. „Dacă este nevoie, se organizează transportul alegătorului sau se înfiinţează o secţie de votare pentru un grup de alegători”, spune Richard.

„Este o întreagă ierarhie de la managerul de campanie a lui Obama până la oameni de rând ca mine”, spune Richard însufleţit, bucurându-se de victoria lui Obama, în Time Square.

„Astăzi am lucrat de dimineaţa până seara şi am dat telefoane în mai multe state”, adaugă Richard. El susţine că nu a fost plătit şi nu este nici măcar democrat înregistrat, ci a acţionat din convingere că face un lucru bun ajutând oamenii, fiind cooptat de o colegă din compania de Teatru unde lucrează, care are legături cu Partidul Democrat. Deviza noastră este este: „Speranţa este bună, dar ajutorul este şi mai bun (Hope is good, but help is better.)”.

Mii de voluntari ca Richard, recrutaţi de alte mii de activişti de partid democraţi, care la rândul lor au fost organizaţi şi plătiţi de echipa de campanie electorală democrată, au făcut posibilă mobilizarea exemplară a alegătorilor democraţi, exact unde a fost nevoie.

Prin menţinerea atenţiei şi monitorizarea schimbărilor demografice în zone dens populate în special în statele cu mare număr de voturi electorale, democraţii şi-au asigurat matematic voturile necesare, încă înainte de alegeri, recunoaşte şi David Axelrod, strategul-şef al campaniei lui Obama.

„Nu vreau să par arogant, dar foarte puţine lucruri m-au surprins în această seară”, a declarat Axelrod, marţi seara, pentru NBC, în timp ce victoria lui Obama devenea evidentă.

„Ne-am gândit la această seară şi am lucrat la aceste alegeri de acum un an şi jumătate, am avut oameni foarte buni în teren, oameni foarte deştepţi, am prelucrat cifre şi date”, a adăugat el. „Dar, de câteva săptămâni am început să auzim nişte afirmaţii grandioase din cealaltă tabără. Afirmaţiile noastre se bazau pe date solide, afirmaţiile lor se bazau pe un soi de credinţă mistică într-un val invizibil care ar urma să vină. În seara asta, iată că noi ne îndreptăm spre victorie, iar valul lor nu sosit”, a apreciat strategul democrat.

 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...