Ministrul Muncii: Majorarea pensiilor cu 40% e o iluzie. Sper ca recalcularea tuturor pensiilor să aibă loc într-un an şi jumătate

Creşterea pensiilor cu 40% este o iluzie, deoarece România, în nicio etapă a dezvoltării ei, nu este în stare să facă efortul bugetar necesar acestei majorări, de 138 de miliarde de lei, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 26 ian. 2021, 04:22
Ministrul Muncii: Majorarea pensiilor cu 40% e o iluzie. Sper ca recalcularea tuturor pensiilor să aibă loc într-un an şi jumătate

„Eu subiectul pensiei aş dori în Guvernul Cîţu să-l scoatem complet din lupta politică şi să spunem foarte limpede următorul lucru: s-a vehiculat foarte mult o majorare de 40% a pensiilor, însă această majorare niciodată nu a fost pregătită şi dorită la modul real. O majorare cu 40% a pensiilor înseamnă un efort bugetar de 138 de miliarde, pe care România în nicio etapă a dezvoltării ei, chiar şi în anii de pandemie, nu şi l-ar fi putut permite. Mai mult decât atât, în momentul în care s-a deschis subiectul acestei iluzorii majorări de 40%, era necesară o etapă de pregătire şi de recalculare a tuturor pensiilor, astfel încât, pe o nouă formulă, să crească pensiile cu 40%. Această etapă a fost angajată prin lege în iunie 2019, când era PSD la guvernare, şi în trei luni de zile ar fi trebuit, printr-un singur ordin de ministru, să înceapă această evaluare a tuturor dosarelor de pensie, să fie pregătite pentru ca după ce se stabileşte formula pe noua lege să apeşi un buton şi pensiile să se recalculeze. Evident că lucrul acesta nu s-a întâmplat”, a afirmat Raluca Turcan, la B1TV.

Ministrul Muncii a precizat că toate pensiile din România vor fi recalculate, pe baza unei noi legi a pensiilor, iar etapa propriu-zisă de recalculare, care va începe după intrarea în vigoare a noii legislaţii, va dura între un an şi doi.

„Anul acesta planul este următorul, pentru că vreau să lăsăm orice logică politică la o parte şi să le spunem oamenilor cum stau lucrurile: începem procesul de recalculare a pensiilor; în zilele următoare voi emite un ordin prin care se evaluează toate dosarele de pensie, astfel încât ele să fie pregătite ca pe o nouă lege a pensiilor, bazată pe contributivitate şi echitate în sistemul de pensii, să putem ajunge, sper eu în maxim un an şi jumătate, la o recalculare a tuturor pensiilor în România. Procesul (de recalculare – n. r.) este unul laborios şi presupune mai multe etape: una este etapa legislativă, în care trebuie să găsim o formulă prin care, într-adevăr, în sistemul de pensie să aducă echitate, contributivitate şi să privim şi spre pensiile speciale. În paralel, vorbim despre aproximativ 5.000.000 de dosare de pensii, 4,9 milioane aflate în plată, iar 200.000 de dosare intră lunar în plată cu noile pensionări. Pentru asta ne trebuie aproximativ 1.000 de persoane angajate în Casele de Pensii pe perioadă determinată, specialişti care să vină să lucreze în acest proces. Ne trebuie în continuare să fie achiziţionate echipamente, softuri, iar întregul proces este evaluat de către oamenii specialişti din Ministerul Muncii la doi ani, eu i-am rugat să facă acest lucru într-un an de zile”, a menţionat Raluca Turcan.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...