Redevenţele petroliere vor fi mai mici pentru perimetrele maritime decât pentru cele de pe uscat

Noua lege a petrolului va prevedea redevenţe mai mici pentru perimetrele maritime decât pentru cele de pe uscat, a declarat, joi, Valentin Kunev, manager al Balkan and Black Sea Petroleum Association, prezent la Forumul Energetic Regional FOREN 2014.
Economica.net - J, 26 iun. 2014, 11:12
Redevenţele petroliere vor fi mai mici pentru perimetrele maritime decât pentru cele de pe uscat

‘Potrivit noii legi a petrolului din România, redevenţele pentru perimetrele offshore vor fi mai mici decât pentru cele onshore’, a arătat el.

Kunev a mai spus că Turcia a modificat şi ea recent legislaţia din sectorul petrolier, iar compania de stat, TAP, a pierdut privilegiile pe care le avea până acum.

‘În plus, această nouă lege din Turcia diferenţiază inclusiv redevenţele pentru perimetrele maritime de mare adâncime şi cele de mică adâncime’, a completat Kunev.

La începutul acestei luni, Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), a afirmat că o comisie interministerială lucrează la un nou pachet legislativ în domeniul petrolier, care ar putea include redevenţe diferite în funcţie de zăcămintele de hidrocarburi, dar şi un sistem separat pentru gazele de şist.

‘Sistemul de redevenţe petroliere trebuie să fie atractiv pentru investitori, predictibil, dar şi să asigure venituri la stat, întrucât vorbim de un bun al statului. Sunt exemple în lume unde investiţiile au scăzut considerabil când redevenţele au fost majorate brusc, cu foarte mult’, a spus Duţu.

Potrivit acestuia, se iau în calcul mai multe scenarii de redevenţe diferenţiate.

Sunt mai multe aspecte de luat în calcul: onshore (pe uscat – n.r.), offshore (pe mare – n.r.), offshore deep (perimetre maritime de mare adâncime – n.r.). De asemenea, zăcămintele depletate, epuizate, trebuie abordate altfel, astfel încât să stimulăm exploatarea lor. Pe zăcămintele mari, puternice, probabil vom face o suprataxare a profitului; este şi asta o variantă, se practică în multe ţări. Însă, până nu finalizăm acest proces, nu putem da detalii’, a explicat el.

Întrebat dacă se ia în calcul tratarea separată a gazelor de şist în noua lege a petrolului, Gheorghe Duţu a precizat că se ia în calcul şi acest lucru, inclusiv introducerea unor redevenţe diferenţiate faţă de gazele tradiţionale.

‘Ne gândim şi la diferenţierea redevenţelor, ne gândim la toate. Tehnologia care va fi folosită va conta în caietul de sarcini la noile concesiuni’, a adăugat şeful ANRM.

Conform legii de privatizare a Petrom, adoptată în 2004, revedenţele petroliere nu au putut fi modificate timp de zece ani, perioadă care expiră la finele acestui an.

Americanii de la ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.

Te-ar mai putea interesa și
Mutarea locaţiilor pentru jocurile de noroc în zone industriale, nerezidenţiale, pe agenda primarului Timişoarei
Mutarea locaţiilor pentru jocurile de noroc în zone industriale, nerezidenţiale, pe agenda primarului Timişoarei
Primarul Dominic Fritz a declarat, joi, că trei sferturi din prezentele locaţii în care se desfăşoară în prezent activităţi de jocuri de noroc în Timişoara sunt în preajma şcolilor şi......
Nicuşor Dan: Românii sunt „absolut protejaţi” în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
Nicuşor Dan: Românii sunt „absolut protejaţi” în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Românii sunt "absolut protejaţi" în contextul conflictului din ...
Romsilva va fi condusă pe modelul unei firme private: orientată spre eficienţă, rezultate, responsabilitate
Romsilva va fi condusă pe modelul unei firme private: orientată spre eficienţă, rezultate, responsabilitate
Reforma Romsilva intră într-o nouă etapă, oficializată de guvern joi, 5 martie. "Prin această Hotărâre, trecem de ...
Toate exporturile de gaze rusești spre Europa ar putea fi oprite. Anunț de la Moscova
Toate exporturile de gaze rusești spre Europa ar putea fi oprite. Anunț de la Moscova
Guvernul rus se va reuni în curând pentru a discuta oprirea exporturilor de gaze către Europa, a declarat joi vicepremierul ...