Renault își va relua treptat producția în următoarele săptămâni

Grupul auto Renault a anunţat miercuri că va relua producţia la trei fabrici din Franţa, la un nivel limitat, transmite DPA, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 22 apr. 2020, 15:13
Renault își va relua treptat producția în următoarele săptămâni

În martie, compania a închis cele 12 uzine din Franţa, unde lucrează 18.000 de angajaţi, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Un purtător de cuvânt al producătorului auto francez a informat că reluarea producţiei „va fi foarte, foarte graduală”, şi strict în linie cu cerinţele de sănătate stabilite de autorităţi. Mai multe unităţi vor fi redeschise în următoarele săptămâni, a precizat purtătorul de cuvânt.

Şi activităţile de producţie la Uzinele Dacia de la Mioveni au fost reluate parţial, începând de marţi, pe bază de voluntariat, urmând ca, din data de 4 mai, să fie reluate activităţile în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în departamentul Presaj, a anunţat Grupul Renault România.

Mai mulţi producători auto germani, printre care Volkswagen şi Mercedes-Benz, reiau săptămâna aceasta producţia la unele uzine din Germania, după ce autorităţile de la Berlin au relaxat restricţiile destinate limitării răspândirii coronavirusului.

De asemenea, un purtător de cuvânt de la Ford a declarat că cel mai probabil compania va relua producţia în Germania începând cu data de 4 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard cu 17 bani pe litru, ca urmare a intrării în vigoare a noii accize reduse.......
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, ...
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...