Renault și Ford pregătesc rezistența în fața mărcilor chineze care vor asalta piața utilitarelor

12 12. 2025
Renault - Ford CEOs

Surprinzătorul anunț privind colaborarea dintre Renault și Ford în domeniul autoturismelor cu dimensiuni reduse aferente platformei Ampere utilizată inițial pentru Renault 5 a făcut valuri în întreaga industrie auto mondială. Dar, dincolo de autoturisme, o parte importantă a acestui parteneriat vizează o potențială dezvoltare în comun a viitoarei generații de vehicule utilitare.

„Ne potrivim foarte bine din punct de vedere al distribuției și al unicității geografice pe piața vehiculelor comerciale ușoare. Împreună, putem crea un gigant în sectorul vehiculelor utilitare în Europa”, a afirmat Jim Farley, șeful Ford, după anunțul cu privire la parteneriatul cu Renault în domeniul autoturismelor.

Totodată, în cadrul conferinței comune cu Farley, CEO-ul grupului Renault, Francois Provost, a declarat că „este adevărat că rivalii noștri chinezi sunt în urmă în domeniul LCV. Vor veni. De aceea nu vreau să aștept”.

În acest context, deși admit că se află doar în faza declarației de intenție și nu a unui acord definitiv în privința utilitarelor, cei doi lideri par gata de a pregăti o rezistență acerbă în fața concurenților chinezi. Una mult mai puternică și mai bine organizată decât cea din zona autoturismelor.

Autoutilitarele au devenit extrem de importante pentru producătorii auto de volum din Europa în ultimii ani. Profiturile obținute în acest segment sunt mai mari decât cele realizate cu autoturismele dacă în calcul sunt incluse și operațiunile post-vânzare. În plus, și extrem de important, deocamdată concurența din China, Japonia sau Coreea de Sud este încă redusă.

Cu toate acestea, se preconizează că situația se va schimba, deoarece legislația europeană obligă producătorii de autoutilitare să renunțe la motorul diesel dominant în favoarea celui electric.

Tocmai de aceea grupul Hyundai – Kia țintește piața europeană cu o întreagă gamă de vehicule comerciale electrice, iar chinezii au creat un cap de pod în Europa prin marca Maxus a grupului SAIC și prin cea Farizon a grupului Geely.

„Chinezii vor fi prezenți în toate segmentele. (…) În cazul Ford, lupta în America de Sud, Thailanda și Asia de Sud-Est se dă deja pe piața camionetelor”, a declarat Jim Farley.

În cazul Europei, el consideră însă că „relația strânsă” dintre Ford și Renault și cumpărătorii de autoutilitare, inclusiv deținători de flote, va ajuta cele două companii să își mențină pozițiile fruntașe.

„Credem că aceasta este o diferență importantă față de chinezi, un domeniu în care putem crea o capacitate industrială în ceea ce privește vehiculele comerciale ușoare, cu care chinezii ar avea mari dificultăți să concureze”, a declarat șeful Ford.

Ford și Renault controlează zone complementare pe piața europeană. Renault este lider în Franța, cea mai mare piață de autoutilitare din Europa, în timp ce Ford domină în Marea Britanie, a doua cea mai mare piață de comerciale ușoare din regiune. În primele nouă luni din acest an, pe continent au fost vândute 1,36 milioane de autoutilitare, în scădere cu 8,5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În colaborarea din zona vehiculelor comerciale ușoare și medii s-ar putea implica și grupul Volkswagen, germanii având deja un parteneriat cu Ford în anumite segmente. Ford asamblează autoutilitara de dimensiuni medii (o tonă) Transporter alături de modelul Transit Custom în Turcia, într-o uzina a joint venture-ului cu Koc Holding, Ford Otosan.

Ford produce, de asemenea, pickup-ul Volkswagen Amarok în fabrica sa din Africa de Sud, alături de modelul Ranger, în timp ce Volkswagen construiește autoutilitara compactă Transit Connect în Polonia, alături de modelul Volkswagen Caddy.

În acest context, conform AutomotiveNews, Farley a menționat că parteneriatul cu Volkswagen va rămâne neschimbat, dar a sugerat că relația cu Renault va fi mai profundă.

„Volkswagen a fost un început excelent”, a spus Farley. „Dar cred că Renault și Ford împărtășesc un ADN comun în ceea ce privește vehiculele comerciale ușoare care este puțin diferit de cel al grupului Volkswagen”.

El a detaliat explicând că „Ford este foarte bun la autoutilitare de o tonă (n.n. – Transit Custom) și foarte bun la pick-up-uri (n.n. – Ranger), dar la autoutilitare de două tone și autoutilitare mici (n.n. – Ford Courier, model asamblat, ca și Puma, la Craiova), nu am avut același succes ca alții. Renault este destul de complementar din această perspectivă”.

Divizia de vehicule utilitare a grupului Volkswagen nu se poate lăuda cu volumul vânzărilor înregistrat de Ford sau Renault, în parte din cauza costurilor ridicate de producție din Germania. Tocmai de aceea germanii au preferat să mute producția modelului Transporter de la Hanovra la fabrica Ford din Turcia.

Conform șefului Ford, grupul Volkswagen va fi invitat să se alăture parteneriatului cu Renault. Dacă la această posibilă alianță adăugăm și Volvo Trucks, companie cu care francezii au un parteneriat în domeniul utilitarelor electrice Flexis, am putea asista la un răspuns concertat al europenilor în fața invaziei chineze. Ba chiar, la crearea acelui „Airbus” european al industriei auto despre care vorbea fostul CEO al grupului Renault, Luca de Meo, încă de la începutul lui 2024.

Citește și:
– Renault va asambla mașini electrice pentru Ford. Amenințare pentru fabrica de la Craiova?
– Luca de Meo, CEO Renault, confirmă negocierile cu Volkswagen și vorbește despre un Airbus al industriei auto europene