Stadionul Rapid este finalizat în proporție de 90%. În vara va putea găzdui competiții

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a anunţat, joi, că Stadionul Rapid, unul dintre cele patru pe care România şi-a propus să le reabiliteze în vederea găzduirii EURO 2020, este finalizat în proporţie de 90% şi că în vară va putea găzdui din nou competiţii sportive.
AGERPRES - J, 06 mai 2021, 19:27
Stadionul Rapid este finalizat în proporție de 90%. În vara va putea găzdui competiții

Conform paginii oficiale de Facebook a MDLPA, Cseke Attila a vizitat, joi, arena al cărei cost total se ridică la aproximativ 165 de milioane de lei.

„Se va derula gazonul, se vor instala scaunele în tribune pentru spectatori, şi vor putea fi reluate în vară competiţiile sportive în stadionul Giuleşti din Capitală! A fost un prilej de bucurie să vizitez astăzi lucrările arenei Rapid din Bucureşti, o investiţie importantă, în valoare de aproape 165 milioane de lei, finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, a spus Cseke Attila.

„Arena, finalizată în proporţie de 90%, va avea 14.000 de locuri în tribună, va fi conformă cu normele UEFA, şi va putea găzdui astfel competiţii sportive naţionale şi internaţionale. Cu un efort comun, împreună, putem reveni la bucuria de a susţine echipele sportive şi din tribune”, a adăugat Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Stadionul Giuleşti este unul dintre cele patru pe care România, ca ţară organizatoare a EURO 2020, şi-a propus să le reconstruiască pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale care vor participa la turneul final al Campionatului European. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Lucrările la Stadionul Giuleşti au început la 26 februarie 2019 cu demolarea vechii arene. Finalizarea lucrărilor era estimată pentru luna mai 2021.

Dintre cele patru stadioane pe care România şi-a propus să le reconstruiască până acum au fost finalizate în proporţie de 100% Steaua şi Arcul de Triumf. Ele au fost inaugurate la 27 noiembrie 2020, respectiv 4 decembrie 2020, dar niciunul dintre ele nu a fost dat încă în folosinţă. Singurul la care nu au început lucrările este Stadionul Dinamo. Din cauza unor probleme juridice, reconstrucţia arenei din Şoseaua Ştefan cel Mare a fost amânată şi s-a luat decizia ridicării unui nou stadion pe un alt amplasament în interiorul parcului sportiv.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021. Cele 11 oraşe sunt: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania).

Te-ar mai putea interesa și
Mall în Hala Laminor: Regina Maria, Carrefour, World Class și o școală, viitorii chiriași. Consiliul Local a mai dat 6 milioane de euro pentru lucrări de amenajare
Mall în Hala Laminor: Regina Maria, Carrefour, World Class și o școală, viitorii chiriași. Consiliul Local a mai dat ...
Hala Laminor se transformă în mall. Algorithm Construcții, firmă deținută de Primăria Sectorului 3, primește încă șase milioane de euro pentru amenajarea unui mall în hala care a......
Un american a câștigat 1,8 miliarde de dolari la loto
Un american a câștigat 1,8 miliarde de dolari la loto
Un jucător la loteria Powerball din Arkansas primeşte un cadou de neuitat pentru sărbători - a nimerit toate cele şase ...
China acuză SUA că „accelerează alunecarea către o situaţie de război” prin vânzarea de arme către Taiwan
China acuză SUA că „accelerează alunecarea către o situaţie de război” prin vânzarea de arme către Taiwan
Ministerul Apărării din China a acuzat joi Statele Unite că "accelerează alunecarea către o situaţie de război periculoasă" ...
Înmatriculările de firme noi au crescut cu 21% în primele 11 luni din 2025
Înmatriculările de firme noi au crescut cu 21% în primele 11 luni din 2025
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut, în primele 11 luni din 2025, cu 21,22%, comparativ ...