Reprezentanţii ENEL i-au promis lui Sorin Oprescu că vor remedia cât mai urgent avariile

Reprezentanţii ENEL l-au asigurat vineri pe primarul Capitalei, Sorin Oprescu, că vor lua toate măsurile pentru intervenţii cât mai rapide în cazul producerii unor avarii în reţeaua de electricitate, astfel încât disconfortul creat bucureştenilor sa fie cât mai mic. Edilul a avut o întâlnire la sediul Primăriei Capitalei cu o delegaţie a ENEL Distribuţie Muntenia, se arată într-un comunicat al PMB transmis vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 20:16

În cadrul întâlnirii, Compania ENEL Distribuţie Muntenia a făcut cunoscute propunerile sale de investiţii cu prioritate în zonele mai vulnerabile, în care apar mai des incidente în reţeaua de distribuţie. Edilul-şef a solicitat companiei ENEL să înştiinţeze permanent cetăţenii în legătură cu eventualele avarii apărute la reţeaua de electricitate, precum şi estimările legate de remedierea acestora. În acest sens, cele două părţi au stabilit un sistem eficient de comunicare interinstituţională, se precizează într-un comunicat al municipalităţii.

La iniţiativa primarului general, cele două instituţii vor elabora o hartă comună, astfel încât lucrările la reţelele edilitare executate de Primărie să fie efectuate în acelaşi timp cu cele pe care ENEL le realizează în reţeaua de distribuţie, cu prioritate pentru zonele considerate vulnerabile (exemplu – zona Petricani).

Primarul Sorin Oprescu a dat asigurări companiei ENEL Distribuţie Muntenia că PMB va sprijini cu toate mijloacele urgentarea şi buna desfăşurare a lucrărilor de modernizare, astfel încât locuitorii Capitalei să beneficieze de un confort mai mare şi o siguranţă crescută în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică. De asemenea, compania şi-a afirmat hotărârea de a continua investiţiile în modernizarea şi retehnologizarea reţelei de distribuţie a Bucureştiului.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, cea mai nouă generație din această gamă, special concepută să răspundă modului din ce în ce mai dinamic în care utilizatorii consumă conținut media,......
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Reţeaua de socializare W, care doreşte să fie o alternativă europeană la reţeaua X, platforma deţinută de Elon Musk, ...
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de ...
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane ...
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele politice
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele ...