Reuniune a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est

Şefii structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est au dezbătut în aceste zile aspecte legate de grupările criminale transfrontaliere şi de finanţarea terorismului în cadrul unei reuniuni care a avut loc la Sinaia, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Economica.net - lun, 08 sept. 2014, 08:54
Reuniune a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est

Tema abordată la cea de-a 11-a reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est a fost ‘Grupări criminale transfrontaliere şi de finanţare a terorismului’.

Reuniunea a creat premisele pentru realizarea schimbului de experienţă necesar în combaterea infracţionalităţii, discutarea unor diverse politici comune, regionale şi găsirea unor răspunsuri potrivite la noile ameninţări globale, precizează sursa citată.

‘Nicio agenţie de aplicare a legii nu poate reuşi singură în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale. Împreună putem avea forţa necesară pentru destructurarea grupurilor criminale organizate, arestarea şi condamnarea infractorilor, dar şi să avem o abordare strategică în prevenirea criminalităţii organizate, a confiscării extinse a averilor ca produs al infracţiunilor’, a declarat la reuniune şeful Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă.

La această ediţie au fost prezenţi 131 de participanţi din România şi 21 de ţări şi pe parcursul discuţiilor au mai fost subliniate progresele obţinute în domeniul combaterii criminalităţii organizate, fiind reiterată nevoia de consolidare a acestora prin identificarea soluţiilor comune potrivite pentru contracararea noilor metode de manifestare a criminalităţii organizate şi, în special, intensificarea acţiunilor de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor.

Reuniunea a fost organizată cu sprijinul Comandamentului European al Forţelor Armate ale SUA (EUCOM), prin intermediul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Deschiderea conferinţei a fost făcută în prezenţa lui Dean Thompson, însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei SUA.

De asemenea, la eveniment au participat generalul locotenent Ilie Botoş, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, şi procurorul-şef al DIICOT, Alina Bica.

Un partener important în organizarea anuală a acestor reuniuni a fost Fundaţia Hanns Seidel în România.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...