Reuniunea Eurogrupului consacrată ajutorului pentru Grecia a început la Bruxelles

Miniştrii de finanţe ai zonei euro au început luni la Bruxelles o reuniune în cadrul căreia ar urma să-şi dea acordul pentru deblocarea unui nou plan de ajutor pentru Grecia, permiţând astfel statului elen să evite intrarea în default în martie, scrie AFP.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 16:19

Mai mulţi dintre aceştia, printre care şi ministrul grec Evangelos Venizelos şi omologul său german Wolfgang Schauble, şi-au exprimat ‘optimismul’ la sosire cu privire la acest plan de ajutor, cu două puncte principale: un nou plan de salvare de 130 miliarde de euro din partea creditorilor internaţionali publici /UE, FMI/ şi o ştergere parţială a datoriei deţinute privat, la nivelul a 100 de miliarde de euro.

 

Potrivit AFP, mai rămân însă câteva probleme de rezolvat. Wolfgang Schauble a vorbit despre secţiunea privată a ajutorului, problema sustenabilităţii datoriei greceşti – obiectivul fiind de a aduce rata de îndatorare a ţării la 120% în 2020 -, monitorizarea aplicării reformelor din ţară sau contribuţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) la ajutorul public.

 

Cu toate acestea, Schauble, asemeni lui Venizelos, şi-a exprimat optimismul înaintea debutului discuţiilor. ‘Dispunem astăzi de toate elementele pentru a ajunge la un acord’, a subliniat şi colegul lor francez Francois Baroin.

Te-ar mai putea interesa și
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire a acordului pentru importul de gaze naturale
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire ...
Serbia speră să obţină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă preşedintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce......
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul său consideră gestul o escrcherie electorală
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul ...
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunţat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive şi ...
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, ...
Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate sunt principii ...
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul de la 21% la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare ...