Cât te va costa roamingul în 2016 – Directivă UE

În aşteptarea datei de 17 iunie 2017, de când vor fi eliminate complet tarifele de roaming, Comisia Europeană a stabilit că suprataxa maximă pe care o vor plăti cei care primesc apeluri de la persoane aflate în afara ţării este de 0,0114 EUR pe minut.
Economica.net - J, 17 dec. 2015, 11:40
Cât te va costa roamingul în 2016 - Directivă UE

Comisia Europeană a decis care va fi suprataxa maximă pe care o vor putea percepe operatorii de telefonie persoanelor care primesc apeluri din afara ţării în care se află. Potrivit unui Regulament al Comisiei Europene, publicat astăzi, 17 decembrie, în Monitorul Oficial al UE, media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile în întreaga Uniune a fost stabilită la 0,0114 EUR pe minut.  Aceasta suprataxă este valabilă pentru apelurile primite şi va intra în vigoare, în toate statele membre, începând cu 30 aprilie 2016. „Valorile datelor utilizate pentru a calcula media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile din întreaga Uniune sunt cele aplicate la 1 iulie 2015. Pentru ţările care nu fac parte din zona euro, cursul de schimb relevant este media Q2 2015 obţinută conform bazei de date a Băncii Centrale Europene. (…)  Comisia trebuie să revizuiască anual media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile din întreaga Uniune”, se arată în nota de fundamentare a Rergulamentului.

Conform regulamentelor UE, începând cu 15 iunie 2017, vor fi oricum eliminate tarifele de roaming, în limitele permise de politica unei utilizări rezonabile. Totul depinde însă de actul legislativ care urmează să fie adoptat în urma propunerii privind piaţa cu ridicata pentru servicii de roaming care ar trebui să fie  aplicabil începând cu acea dată.

Până atunci, începând cu 30 aprilie anul viitor, furnizorii naţionali pot aplica o suprataxă, în plus faţă de preţul cu amănuntul pe piaţa naţională pentru utilizarea serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate.

Suprataxa maximă va fi atunci de 0,05 eurocenţi pe minut pentru apeluri, 0,02 eurocenţi pentru mesaje şi 0,05 eurocenţi pe megabyte pentru date. Aceste sume corespund tarifelor maxime actuale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, în timp ce prețurile petrolului au crescut pe fondul escaladării situației......
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita ...
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...