Scandalul ROBOR – Chiriţoiu, despre controalele la bănci: Nu investigăm preţuri, ci dacă au fost înţelegeri între unii actori de pe piaţă

Consiliul Concurenţei derulează controale la principalele bănci din ţară cu privire la ROBOR, a precizat, miercuri, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, arătând însă că instituţia este interesată dacă există înţelegeri între unii actori de pe piaţă care să facă această creştere a indicelui mai mare decât ar fi justificată.
AGERPRES - mie, 02 nov. 2022, 12:55
Scandalul ROBOR - Chiriţoiu, despre controalele la bănci: Nu investigăm preţuri, ci dacă au fost înţelegeri între unii actori de pe piaţă

„Derulăm de ieri dimineaţă o serie de controale la principalele bănci din ţară, controalele sunt derulate în continuare, deci ele nu sunt finalizate şi cu siguranţă analiza concluziilor va dura. Deci, vom ieşi şi vom comunica în momentul în care avem mai multe informaţii. Momentan nu pot decât să confirm, înţeleg că a ieşit de la companii, ceea ce ne-a surprins, nu suntem obişnuiţi, companiile să anunţe ele că sunt investigate de Consiliul Concurenţei, nu ştiu de ce au făcut-o. Dar, în orice caz, vă confirm că de ieri dimineaţă se derulează controale pe baza procedurilor noastre legale, cu autorizare judiciară”, a declarat Chiriţoiu la Parlament, scrie Agerpres.

Întrebat dacă există suspiciuni că ar putea fi o înţelegere între bănci legată de creşterea dobânzilor, el a arătat că „asta e abilitat Consiliul Concurenţei să verifice”.

„Foarte important de spus – noi nu investigăm preţuri. Şi e normal ca preţurile să crească, inclusiv dobânzile să crească sau să scadă, în condiţiile pieţei. În momentul de faţă avem o inflaţie foarte mare, de două cifre, deci preţurile cresc. Ce faci când cresc preţurile? Ai două pârghii să opreşti creşterea preţurilor. Pe de o parte, Guvernul, prin Ministerul de Finanţe, reduce cheltuielile publice, reduce deficitul bugetar: pe cealaltă parte, Banca Naţională creşte dobânzile. O creştere a dobânzilor în piaţă e normală, e mecanismul prin care luptăm cu creşterea preţurilor. Deci, noi nu investigăm creşterea dobânzilor în sine, ci vrem să vedem dacă nu cumva, pe acest climat unde era normal să aibă loc o creştere a dobânzilor, nu există şi înţelegeri între unii actori de pe piaţă care să facă această creştere mai mare decât ar fi ea justificată”, a transmis Chiriţoiu.

El a menţionat că „au existat informaţii în piaţă, dar, în esenţă, a fost autosesizare” în acest caz, respectiv pe bază de analiză proprie.

Citeşte şi

„Dacă există dovezi de încălcare a legii, atunci noi vom aplica sancţiuni, după ce dăm posibilitatea companiilor să se apere, evident. Dacă nu suntem convinşi de apărările lor, vom aplica sancţiuni ca oricărei alte companii. (…) Investigaţia noastră durează, ştiţi că media e de doi ani. Investigaţia aceasta, care este complicată, nu mă aştept să fie mai scurtă decât o investigaţie normală. (…) Evident, pe parcursul investigaţie ne vom consulta cu Autoritatea de Reglementare, că ei au cea mai bună expertiză în statul român privind sectorul bancar. Dar investigaţia e pornită pe analiza noastră, nu e legată de vreo sesizare primită din partea altei instituţii. (…) Nu se rezumă numai la ROBOR, ne uităm şi la alte lucruri”, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Acordul UE-Mercosur. Semnarea tratatului de liber schimb a fost amânată pentru ianuarie 2026
Acordul UE-Mercosur. Semnarea tratatului de liber schimb a fost amânată pentru ianuarie 2026
Uniunea Europeană a amânat semnarea unui acord de liber schimb cu patru ţări din Mercosur până în ianuarie anul viitor. Acordul dintre UE şi Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay, care......
Taiwan – SUA aprobă mai multe contracte  de vânzare de armament în valoare totală de 11,1 miliarde de dolari
Taiwan – SUA aprobă mai multe contracte de vânzare de armament în valoare totală de 11,1 miliarde de dolari
Guvernul american a aprobat o a doua vânzare de arme către Taiwan după revenirea la putere a lui Donald Trump, vânzare ...
Worldbox, retailerul polonez de care nu ai auzit, deschide noi magazine în România
Worldbox, retailerul polonez de care nu ai auzit, deschide noi magazine în România
Retailerul polonez CCC, prezent pe piața locală cu magazinele CCC, Modivo, epantofi și Half Price, se extinde cu noul ...
Harry Ramsden’s, lanţul britanic de restaurante de fish & chips, intră pe piața din România. Primul restaurant se deschide la București în 2026
Harry Ramsden’s, lanţul britanic de restaurante de fish & chips, intră pe piața din România. Primul restaurant ...
Grupul Harry Ramsden’s, compania care deține unul dintre cele mai cunoscute și respectate branduri britanice de fish ...