România are cea mai scumpă motorină din majoritatea ţărilor UE. La benzină stăm puţin mai bine – HARTA

Adaugă-ne ca sursă preferată

Motorina din România costă, cu toate taxele incluse, 1,14 euro pe litru, mai mult decât în orice ţară UE din regiunea central şi est-europeană, după cum se poate vedea în imaginea ataşată. Datele au fost centralizate de către Comisia Europeană în ultimul Oil Bulletin, potrivit informaţiilor trimise de către ţările membre.

Vecinii noştri regionali au, fără excepţie, o motorină mai ieftină. Astfel, în Bulgaria costă 1,06 euro, în Ungaria 1,10 euro, în Cehia 1,10 euro, în Polonia 1,02 euro, în Slovacia şi Austria costă 1,08 euro, în Grecia costă 1,11 euro, în Croaţia costă 1,12 euro iar în Slovenia 1,11 euro.

Dar nu numai ţările din regiune au o motorină mai ieftină decât în România. Ţări dezvoltate din Vestul Europei, precum Franţa sau Spania au un preţ al carburantului de 1,10, respectiv 1,07 euro. În Germania costă, la fel ca în România, 1,14 euro. În Belgia costă 1,08 euro.

Motorină mai scumpă ca în România găsim în Italia, 1,35 euro pe litru, în Olanda, 1,20 euro, în Anglia, 1,54 euro şi în ţările scandinave.

Cea mai ieftină motorină din UE se găseşte în Letonia şi Luxemburg, 0,99 euro pe litru.

În ceea ce priveşte benzina, România stă ceva mai bine, în sensul că acest tip de carburant nu mai este printre cele mai scumpe din Europa. Ba chiar, dimpotrivă, este în partea de jos a clasamentului. Totuşi, şi aici există ţări din regiune cu o benzină mai ieftină. Astfel, dacă în România avem un preţ de 1,14 euro pe litru, în Bulgaria costă 1.05 euro, în Ungaria 1,05 euro, în Polonia 1,05 euro iar în Cehia 1,09 euro. Restul ţărilor din UE au o benzină mai scumpă decât cea din România, excepţie facând ţările baltice.

Ce plăteşti la pompă

În România, peste 55% din preţul unui litru de benzină şi 60% din preţul unui litru de motorină reprezintă taxele şi accizele datorate statului. Preţul petrolului, cursul de schimb, costurile de logistică sau marja companiilor petroliere constituie cealaltă jumătate, fiecare dintre aceste elemente influenţând mai mult sau mai puţin preţul de la pompă.

Doar 40 – 45% din preţul carburantului din benzinării este apanajul mărfii propriu-zise, restul fiind taxe percepute direct de către stat, potrivit datelor oferite de companiile petroliere. Practic, la benzinărie nu alimentăm doar maşina, ci şi direct vistieria statului, pentru că distribuitorul de carburanţi virează direct la Finanţe 55-60 % din litrul de benzină sau motorină, reprezentând TVA, acciză şi taxa pe stâlp.
Restul este componenta de preţ cu care „jonglează” producătorul şi distribuitorul de carburanţi: „costuri logistice (distribuţie primară şi secundară – salarii, întreţinere, amortizări – rovinieta, anvelope de iarnă, etc.);
• Costuri de operare reţea de distribuţie (salarii, taxe, impozite locale, utilităţi, investiţii obligatorii);
• Costul materiei prime (inclusiv costurile aferente aprovizionării şi prelucrării acesteia);
• Costuri financiare (dobânzi – credite investiţii, curs valutar, etc.);
• Adaos comercial”, explică reprezentanţii unuia dintre marii distribuitori de pe piaţa locală.

Aşadar, când preţul carburantului se modifică, se modifică doar pe componenta distribuitorului, pentru că statul trebuie mereu să îşi primească partea. Un efect considerabil în preţ îl are costul de achiziţie a materiei prime, legat direct de cotaţia produselor petroliere, care, la rândul său, este legată de cotaţia ţiţeiului. Dacă luăm în calcul doar componenta „baril”, o scădere de, spre exemplu, de 50% a cotaţiilor barilului de petrol se transpune într-o ajustare de circa 20% a preţului carburanţilor. Impactul preţului ţiţeiului în preţul carburanţilor are, de obicei, o întârziere de 45 de zile legată de fluxul de producţie. Astfel, ţiţeiul este cumpărat la un anume preţ, apoi descărcat, procesat şi depozitat până să ajungă în staţie, de unde este vândut clienţilor la cotaţiile produselor petroliere.

O altă influenţă importantă o are cursul de schimb leu-dolar. Petrolul şi produsele petroliere sunt cotate în dolari, însă distribuţia în România se face în lei, după care furnizorul este plătit tot în dolari – o întârziere de 30-45 de zile funcţie de fluxul de producţie/achiziţie între preţul de achiziţie şi preţul de desfacere. Astfel, o depreciere a leului în faţa dolarului aduce cu sine scumpirea carburanţilor.
Fiecare parte componentă a preţului are influenţă în preţul final. Dar nu înseamnă, în mod automat, că o ajustare într-un sens a unei componente duce la o ajustare proporţională a preţului final. Spre exemplu, cotaţia barilului de ţiţei poate scădea semnificativ, dar, în acelaşi timp, dolarul se poate aprecia în raport cu leul, în aşa fel încât preţul final să rămână neschimbat sau să scadă foarte puţin.

În România există trei mari producători de carburanţi – Petrom, Rompetrol şi LukOil – şi mai mulţi distribuitori majori. Trendul de preţ al carburanţilor este urmat fără excepţie de toţi distribuitorii, chiar dacă în proporţii diferite.