România în optimile CM de handbal, în ciuda unei remize ruşinoase cu Japonia

Naţionala de handbal feminin a României a obţinut doar o remiză în faţa modestei reprezentative a Japoniei, scor 28-28, la Campionatul Mondial din Brazilia, însă a obţinut calificarea în optimi.
Economica.net - mar, 06 dec. 2011, 21:12

România a trăit un coşmar în al treilea meci la Mondiale. Fetele lui Radu Voina au fost egalate în ultima secundă a partidei cu Japonia.

Deşi conduceau cu un gol şi aveau şi atacul, hanbalistele noastre au pierdut mingea şi le-au dat şansa niponelor să plece pe contraatac şi să înscrie.

Naţionala României a început greu partida şi nu au reuşit să se desprindă decisiv până la pauză. Prima repriza s-a încheiat cu un avantaj fragil 13-12.

Băgate în sedinţă de antrenorul Radu Voina, fetele au ieşit mai motivate de la cabine. România a avut o diferenţă de 4 goluri, de mai multe ori în partea secundă, însă japonezele au profitat de relaxarea din finalul meciului şi au revenit pe tabelă.

Cu două minute înainte de terminarea partidei, Romania avea două lungimi în faţă, dar a primit două goluri fără să mai marcheze vreunul.

Chiar dacă au remizat cu Japonia, fetele lui Radu Voina s-au calificat in optimile de finală ale competiţiei.

Pentru România, greul de abia acum începe pentru că vor urma meciurile cu favoritele grupei Franţa şi Brazilia.

Te-ar mai putea interesa și
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară creştere faţă de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit......
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac ...
Dosar Călin Georgescu - Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu intenţiona să ceară azil politic în Italia, ...