În primele două săptămâni de război, România a fost cel mai mare exportator de soia, ulei de floarea-soarelui și porumb din UE

În primele două săptămâni de la izbucnirea conflictului din Ucraina, România a continuat să fie printre principalii furnizori de produse agroalimentare pentru piețele terțe, incluzând produse ușor procesate cum sunt făinurile din semințe oleaginoase sau procesate cum este uleiul de floarea-soarelui. Într-o singură săptămâna, România a exportat 6.300 de tone de floarea-soarelui.
Alina Stanciu - mar, 15 mart. 2022, 22:07
În primele două săptămâni de război, România a fost cel mai mare exportator de soia, ulei de floarea-soarelui și porumb din UE

Potrivit ultimelor date ale Comisiei Europene, în perioada 27 februarie – 6 martie, România a livrat în afara granițelor UE o cantitate de peste 6.600 de tone de făină de floarea-soarelui, cea mai mare cantitate dintre statele membre.

De asemenea, a mai exportat 300 de tone de floarea-soarelui, aproximativ 5.000 de tone de soia boabe și în jur de 6.500 de tone de ulei de floarea-soarelui. În perioada analizată, România a fost astfel cel mai mare exportator de soia și de ulei de floarea-soarelui din UE.

Comisia Europeană a raportat pentru România și cea mai mare a treia cantitate livrată într-o singură săptămâna în acest an comercial, după o cantitate de 12.500 livrate în săptămâna 18  (săptămâna cu 25 octombrie) și 12.100 în săptămâna 12 (începând cu 13 septembrie). O cantitate similară de 6.300 de tone a mai fost comercializată în săptămâna 27 și 21 (5.900 de tone).

Suntem al patrulea exportator de floarea-soarelui din UE

În ceea ce privește situația din primele 36 de săptămâni ale acestui an comercial (perioada 01.07.2021 – 06.03. 2021) , România a exportat (în afara UE) 59.000 de tone de ulei de floarea-soarelui, fiind astfel al patrulea exportator al UE, după Estonia – peste 73.300 de tone, Ungaria – 72.500 de tone și Franța – 71.700 de tone. Am importat în schimb 14.800 de tone.

Spre comparație, din datele INS, în primele 11 luni ale anului calendaristic 2021, România a vândut peste granițe 60.350 de tone de ulei, cele mai mari cantități ajungând în Bulgaria, Ungaria, Grecia. România a mai exportat în Maroc, Liban, Israel, Noua Zeelandă.

România a fost și anul trecut exportator net de ulei de floarea-soarelui, cantitatea livrată fiind de 2,7 ori mai mare față de cantitatea cumpărată.

Export de peste 165.600 de tone de porumb în două săptămâni

La capitolul cereale, în primele două săptămâni de război, România a continuat trendul pozitiv înregistrat de la începutul acestui an comercial la porumb. A vândut peste 165.600 de tone de porumb, adică cea mai mare cantitate din UE.

Exporturile de grâu au fost însă mici, de 31.500 de tone, în contextul în care livrările de până acum au totalizat 4,9 milioane de tone. În a doua săptămână de război, România nu a făcut practic niciun export de grâu comun, dar am rămas al doilea exportator de grâu după Franța care a depășit 5,5 milioane de tone.

Amintim că din datele Ministerului Agriculturii, România deţine suficiente stocuri de ulei până la noua recoltă de floarea soarelui, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de pietre preţioase, a fost furat joi, în plină zi, dintr-un muzeu din Viena,......
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Autorităţile poloneze se aşteaptă ca deficitul bugetar general să rămână neschimbat la 7,1% din PIB în 2027, aproape ...
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că a fost informată privind trei incidente cu ...
Guvernul alocă peste 135 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru ROMATSA
Guvernul alocă peste 135 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru ROMATSA
Executivul a decis vineri alocarea unei sume de 135,6 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, ...