România ocupă locul 2 în topul amenzilor în Europa Centrală şi de Est, aplicate pentru nerespectarea GDPR (Deloitte Legal)

România ocupă locul al doilea, după Polonia, în topul amenzilor acordate în Europa Centrală şi de Est în acest prim an de aplicare a Regulamentului General privind Protecţia Datelor (GDPR), după ce Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a sancţionat cu 130.000 de euro o instituţie bancară, conform studiului Deloitte Legal, publicat luni.
Economica.net - lun, 15 iul. 2019, 09:05
România ocupă locul 2 în topul amenzilor în Europa Centrală şi de Est, aplicate pentru nerespectarea GDPR (Deloitte Legal)

„Cel mai important moment pentru companiile din România după intrarea în vigoare a GDPR a fost cu siguranţă data de 27 iunie 2019, când Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a impus prima amendă, în cuantum de aproximativ 130.000 de euro, unei instituţii bancare (UNICREDIT). Aceasta situează România pe locul al doilea în topul amenzilor acordate în Europa Centrală şi de Est în acest prim an de aplicare a GDPR. Industria financiar-bancară a fost printre cele mai vizate de investigaţiile ANSPDCP, atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a GDPR. Mai mult decât atât, ANSPDCP a comunicat că plângerile şi sesizările primite au avut în vedere încălcarea principiilor de prelucrare a datelor personale în sistemul bancar şi a regulilor de confidenţialitate şi securitate a prelucrărilor de date personale”, notează sursa citată.

De asemenea, studiul relevă că, în Bulgaria, cea mai mare amendă nu a depăşit 27.000 de euro, în Ungaria, 40.000 de euro, iar în Lituania, 61.500 de euro.

Amenda a fost aplicată instituţiei bancare din România pe motivul că, la efectuarea unei plăţi, indiferent dacă aceasta era iniţiată de un titular de cont la banca sancţionată sau de către un terţ utilizator al sistemului de plăţi interbancar, CNP-ul şi adresa plătitorului erau accesibile beneficiarului plăţii prin extrasul de cont sau prin detaliile plăţii oferite de bancă.

„În urma investigaţiei, ANSPDCP a concluzionat că prelucrarea acestor date încalcă principiul data privacy by design, conform căruia operatorii au obligaţia ca, de la momentul creionării procesului de prelucrare şi până la finalizarea acestuia, să implementeze măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în raport cu natura şi riscurile prelucrării, precum şi cu posibilităţile tehnologice şi financiare, pentru a asigura respectarea GDPR. Principiul data privacy by design activează ca o umbrelă şi presupune încorporarea celorlalte principii din GDPR sub o singură prevedere – spre exemplu, principiul minimizării datelor. Conformarea cu data privacy by design implică o etapă preliminară de evaluare a riscului prelucrării, prin intermediul căreia operatorii identifică eventuale măsuri de implementat”, precizează Deloitte.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea amenzii, încălcarea principiului data privacy by design este încadrată de GDPR la o amendă de maximum 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri globală anuală, nu la pragul superior de 20 de milioane de euro sau 4%. „În plus, în individualizarea cuantumului amenzii, ANSDPCP a trebuit să aibă în vedere numărul mare de persoane vizate – 337.042 – şi alte aspecte, precum categoriile de date implicate, intenţia sau caracterul neglijent al faptei operatorului, potenţiale acţiuni de diminuare a prejudiciului suferit de persoanele vizate etc”, explică specialiştii.

Potrivit sursei citate, raportată la amenzile acordate în Europa Centrală şi de Est, sancţiunea impusă de ANSPDCP este a doua cea mai mare după amendă emisă, după cea de 220.000 de euro din Polonia cu privire la cazul Bisnode, care utiliza date cu caracter personal din surse publice fără respectarea obligaţiilor de informare a persoanelor vizate.

La scurt timp de la prima amendă, ANSPDCP a anunţat încă două sancţiuni, în valoare de 15.000, respectiv de 3.000 de euro.

Datele oficiale ale ANSPDCP, citate de către Deloitte, arată că, la finalul lunii mai 2019, se aflau în desfăşurare aproximativ 1.000 de investigaţii şi este de aşteptat ca entităţile ce vor fi supuse unor sancţiuni şi măsuri corective să conteste în instanţă aceste decizii.

Contestaţiile înregistrate pe rolul secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor suspendă doar plata amenzii, nu şi obligaţia de a aplica măsuri corective, aşadar cel mai probabil acestea vor fi dublate de cereri de suspendare a măsurilor corective, în temeiul prevederilor din Legea contenciosului administrativ.

Parlamentul European şi Consiliul European au adoptat, în data de 27 aprilie 2016, Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General privind Protecţia Datelor – RGPD).

Regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii din 4 mai 2016, iar prevederile acestuia sunt direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), începând cu data de 25 mai 2018.

La nivel de sancţiuni, companiile care vor încălca noul GDPR vor plăti amenzi de până la 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri globală anuală pentru încălcări ale normelor privind protecţia datelor, respectiv de până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală anuală pentru încălcări ale principiilor de bază privind prelucrarea datelor, luându-se în calcul cea mai mare valoare.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni mai repede faţă de......
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia nu poate să cedeze Kievului rachetele sale Patriot
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina "situaţia pe front este critică" şi săptămânile următoare ...