Informația privind menținerea României în categoria investițională a fost publicată inițial de Profit.ro
Fitch Ratings ne-a menținut pe ultima treaptă recomamdată investițiilor, adică BBB- cu perspectivă negativă, acolo unde, din Europa, suntem doar noi și Ungaria, arătând că singurul aspect pozitiv în mersul economiei a fost relativa stabilizare a deficitului bugetar.
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, anunța în urmă cu câteva or că se poartă discuții la foc continuu și cu celelalte agenții. „Am avut astăzi o discuție complexă cu reprezentanții agenției Moody’s, în cadrul evaluării în curs asupra României. Am prezentat şi în acest context, cu rigoare, execuția bugetară, măsurile deja adoptate pentru reducerea deficitului, evoluția veniturilor și a cheltuielilor, reformele în implementare și planul de finanțare pentru perioada următoare. Discuțiile sunt foarte exigente, pentru că agențiile nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică şi capacitatea țării de a continua reformele de a menține direcția fiscal-bugetară asumată. Din punct de vedere financiar, România are argumente solide: deficitul s-a redus semnificativ în primul semestru, veniturile au crescut, cheltuielile au fost ținute sub control, iar investițiile și fondurile europene continuă să susțină economia. În același timp, în ultimele zile, formațiunile politice au tratat cu responsabilitate procesul legislativ de adoptare a proiectelor de reforme cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, de care depind sume importante de bani pentru țara noastră. Continuăm să apărăm cu maximă seriozitate poziția României și să demonstrăm cu toate argumentele disponibile că ajustarea fiscală produce rezultate. România trebuie să transmită, fără echivoc, stabilitate, coerență și responsabilitate.”, a transmis ministrul.
În acest moment, așa cum mai scria Economica, România are de departe cea mai proastă situație dintre toate țările din Europa Centrală și de Est. Pe lângă faptul că avem un deficit al contului curent de două ori cât media, adică diferența dintre intrările și ieșirile de valută este uriașă, și că avem de departe cea mai mare creștere a datoriei externe, suntem și singurii care în 2026 vom fi în recesiune.