Rusia extinde până la 1 august interdicţia asupra exporturilor de benzină

Guvernul rus a extins la producătorii direcţi de produse petroliere restricţiile privind exporturile de benzină până la 31 august, au informat agenţiile de presă Anadolu (Turcia) şi Ukrainski Nationalni Novini (UNN) din Ucraina.
AGERPRES - mar, 29 iul. 2025, 11:02
Rusia extinde până la 1 august interdicţia asupra exporturilor de benzină

Decizia a fost luată „pentru a stabiliza piaţa internă de combustibili în timpul unei perioade de cerere ridicată şi a lucrărilor agricole”.

În iunie şi iulie, preţurile la benzină au fluctuat, iar în ultimele săptămâni au crescut semnificativ, pe fondul aprovizionării insuficiente, în urma creşterii sezoniere a cererii pentru produse petroliere şi a lucrărilor de reparaţii de la rafinării.

Până în acest moment, marile companii petroliere ruseşti aveau permisiunea de a exporta benzină, dar traderii şi revânzătorii nu aveau voie să facă acelaşi lucru, conform unei măsuri implementate prima dată în luna martie a anului trecut.

Interdicţia iniţială privind exporturile de benzină a fost introdusă în luna martie 2024, ca răspuns la creşterile explozive ale preţurilor angro la carburanţi şi la riscul de penurie pe piaţa internă. De la această interdicţie sunt exceptate livrările către ţările din Uniunea Economică Euroasiatică, Mongolia, Uzbekistan şi două regiuni care şi-au proclamat independenţa faţă de Georgia şi sunt sprijinite de Rusia: Abhazia şi Osetia de Sud.

Luna aceasta, vicepremierul rus Alexander Novak s-a întâlnit cu reprezentanţii din industrie pentru a discuta despre majorarea preţurilor combustibililor şi le-a cerut să ia măsurile necesare pentru a ţine sub control preţurile.

Periodic, Rusia se confruntă cu majorarea preţurilor benzinei, în urma atacurilor dronelor asupra rafinăriilor şi a creşterii cererii, în special în agricultură.

Rusia, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de energie, produce anual peste 40 milioane tone de benzină. Printre cei mai mari importatori de benzină rusească se numără: Nigeria, Libia, Tunisia şi Emiratele Arabe Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...