S-a inventat perna-robot împotriva sforăitului

Gata cu sforăitul. Cercetătorii japonezii i-au găsit leacul. Au inventat perna care îţi întoarce capul în somn, de pe o parte pe cealaltă.
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 11:13

Dispozitivul are forma unui ursuleţ de pluş şi este dedicat persoanelor care suferă de apnee sau sforăit.

Acesta este dotat cu un senzor care detectează sforăitul şi un braţ care împinge capul celui care doarme pentru a ajunge într-o poziţie în care să poată respira, scriu reporterii Click.

Pentru a activa dispozitivul, cei care sforăie nu trebuie decât să bage mâna într-un aparat de monitorizare ce înregistrează nivelul oxigenului din sânge.

Proiectul anti-sforăit a fost dezvoltat la Universitatea Waseba, laboratorul Kabe, și a fost prezentat săptămâna trecută în Tokyo.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen Tomac, după care va fi convocat Biroul Politic Naţional pentru a decide......
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Preşedintele Nicuşor Dan, a confirmat, sâmbătă, că drona maritimă care a provocat explozia de vineri din zona Portului ...
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește de procese pentru a-și apăra reputația
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește ...
David Sullivan, coproprietarul clubului de fotbal londonez West Ham, a anunţat sâmbătă că demisionează cu efect imediat ...
Ungaria restricționează eliberarea permiselor de ședere pentru imigranți. Măsura era o promisiune de campanie a prim-ministrului Peter Magyar
Ungaria restricționează eliberarea permiselor de ședere pentru imigranți. Măsura era o promisiune de campanie a prim-ministrului ...
Ungaria a restricţionat printr-o hotărâre de guvern emisă sâmbătă eliberarea permiselor de şedere pentru imigranţii ...