Să alergăm la maradonul naţional

Adaugă-ne ca sursă preferată

Ceea ce mă amărăşte este că nu se pot opri. Nicicum. Sub nicio ameninţare. Sunt ca Statul Islamic în această privinţă, nu se opresc indiferent de consecinţe, nu îi interesează decât victoria finală, care înseamnă, în cazul lor, îmbogăţirea dincolo de imaginaţie. Nimic altceva nu contează, nimic altceva nu există. Nu există generaţii întregi condamnate la o viaţă mizeră şi chinuită, şi un rău la rădăcinile căruia vom ajunge, poate, în zeci de ani. Nu există nici măcar propriii copii, pe care îi târăsc după ei, în tăvălugul nebuniei, prin puşcării.

Şi dacă s-ar opri, ar face ce anume? Pentru că, s-o recunoaştem, suntem conduşi de o mână de ageamii. Nu stăpânesc nici măcar exprimarea în limba natală, darămite să aibă soluţii pentru o Românie mai bună. Suntem singurul stat al Uniunii Europene în care niciun ministru al actualului guvern nu are studii universitare la vreuna din primele 500 de universităţi din lume. Suntem, în plus, în mijlocul unui scandal legat de studiile „elitei”: chiar şi aşa, proaste cum sunt, date de o instituţie condusă de generali semianalfabeţi, tot există suspiciuni de plagiat la o bună parte a diplomelor obţinute. Sunt proşti, îngâmfaţi şi au obiceiul de a-şi angaja lacheii loiali, rubedeniile şi secretarele cu care se culcă în poziţii vitale pentru siguranţa naţională sau dezvoltarea economică, un motiv important pentru tot felul de chixuri răsunătoare în diferite domenii.

Şi atunci, la ce ne aşteptăm? De unde ar trebui să vină soluţii? De la aceşti oameni e clar că nu vor veni. Au demonstrat-o cu vârf şi îndesat, succedându-se la guvernare, pe rând, într-o voioasă şi total inconştientă complicitate, timp de 25 de ani. România este, în continuare, pe ultimul loc în Europa la tot ce este important, învinsă, uneori, în anumite domenii, ăn competiţia pentru acest ultim loc, doar de Bulgaria. Domeniile prioritare în orice stat civilizat, adică Sănătatea şi Educaţia, sunt codaşe ale împărţirii banului public, în timp ce diverse servicii secrete, sinecuri şi structuri poliţieneşti cresc, şi cresc, şi sporesc, şi se îngraşă, iar cetăţenii slăbesc şi se împuţinează (pentru că natalitatea scade, iar oamenii emigrează masiv, goniţi de sărăcie, mizerie, scârbă).

Nu pare să existe niciun interes, nici măcar vag sau făţarnic, pentru creşterea nivelului de trai al românilor. Aceştia suportă, în continuare (pentru că propriile unităţi de producţie au fost dezmembrate sălbatic sau vândute pe nimic de aceeaşi şleahtă de tâlhari, iar acum trăim din importuri), preţuri europene din salarii româneşti.

Nici măcar nu-i suspectez de răutate, ci de prostie, lipsă de educaţie şi ignoranţă crasă. Europenii şi americanii ne transmit, periodic, că trebuie să ne batem cu corupţia, să facem reforme, să ne îngrijim de drepturile, educaţia, sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor. Nu pentru că sunt băgăcioşi, ci pentru că suntem membri ai unor structuri în care au şi ei interese. „Dar ce, cine sunt ei să ne dea ordine? Să facă la ei acasă! Fiecare la scara lui! Aici e ţara noastră!” se înfoaie, prostesc, marţafoii noştri. Ca şi când nu ar fi în interesul nostru, al tuturor, să facem asta. Inclusiv al lor, dacă îmi este permisă opinia.

Carlo M. Cipolla notează, în „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane„, o diferenţă majoră între prost şi ticălos: ticălosul acţionează în destrimentul celorlalţi, dar în interesul propriu, în timp ce prostul apare de niciunde, face haos, acţionând adeseori atât în detrimentul celorlalţi cât şi al lui.

Iar eu afirm că orice ticălos ar încerca să dezvolte la maxim „domeniul de vânătoare” de pe care fură, în cazul nostru România, pentru a putea să fure cât mai mult. Or, asta nu ne lasă decât cealaltă opţiune.