Salariaţii plăţiţi de cel puţin doi ani cu salariul minim de acelaşi angajator, inclusiv cei cu normă parţială, vor avea obligatoriu o majorare salarială în ianuarie

Salariaţilor care lucrează cu contract de muncă la aceeaşi firmă dinaintea anului 2022, iar în toată perioada care curge de la data angajării la acelaşi angajator au fost remuneraţi doar cu salariul minim pe economie trebuie să li se majoreze salariul începând cu 1 ianuarie 2024. Obligaţia de majorare a salariului minim pentru aceşti angajaţi e prevăzută în OUG 142 din 2021 care are însă o vulnerabilitate: nu prevede un procent minim cu care angajatorul e obligat să majoreze aceste salarii. Prin urmare, unii angajatori înţeleg să aplice OUG 142 din 2021 prin majorarea salariilor cu 1 leu, potrivit informaţiilor obţinute de Economica.net.
Cristina Şomănescu - lun, 08 ian. 2024, 12:07
Salariaţii plăţiţi de cel puţin doi ani cu salariul minim de acelaşi angajator, inclusiv cei cu normă parţială, vor avea obligatoriu o majorare salarială în ianuarie

Aproape 407.000 de angajaţi – vizaţi de prevederile OUG 142 din 2021 – urmează să aibă salariile majorate, reiese din informaţiile deţinute de Inspecţia Muncii.

Pentru fiecare dintre salariaţii angajaţi la 1 ianuarie 2022 sau după această dată, angajatorul va calcula 24 de luni de la data angajării, urmând ca aceea să fie data de la care trebuie majorat salariul, explică Inspecţia Muncii.

Prevederile OUG 142 din 2021 îi vizează şi pe salariaţii cu normă parţială dacă au lucrat la acelaşi angajator dinaintea anului 2022 şi au fost plătiţi doar cu salariul minim pe economie de la semnarea contractului de muncă până în prezent, reiese din informaţiile publicate de Inspecţia Muncii.

De ce e important

Unele firme aleg să menţină remuneraţia unora dintre salariaţi la nivelul salariului minim pe economie mai mulţi ani de la angajare, contribuind astfel la întreţinerea spiralei sărăciei în muncă a acestor angajaţi. Prin OUG 142 din 2021 executivul şi-a propus, declarativ, să vină în sprijinul salariaţilor menţinuţi pe salariul minim pe economie, obligând angajatorii să le majoreze salariile după doi ani consecutivi de la angajare.
Angajatul poate fi plătit cu salariul minim pe economie pentru cel mult 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă, reiese din OUG 142 din 2021, consultată de Economica.net.

Temei juridic – articolul V din OUG 142 din 2021

Alineatele (2^1) și (2^2) ale articolului 164 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2^1) Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile alin. (1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
(2^2) Prevederile alineatului (2^1) se aplică și pentru salariatul plătit cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Vulnerabilităţile OUG 142 din 2021

OUG 142 din 2021 nu prevede însă un procent minim cu care angajatorii trebuie să le mărească salariul acestor oameni, ci doar că trebuie să fie majorat. Drept care, unele firme vor să majoreze cu 1 leu salariile angajaţilor menţinuţi la nivelul salariului minim vreme de cel puţin 2 ani, potrivit informaţiilor Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul estimează că războiul declanșat de SUA și Israel împotriva sa i-a cauzat până acum costuri de 270 de miliarde de dolari
Iranul estimează că războiul declanșat de SUA și Israel împotriva sa i-a cauzat până acum costuri de 270 de miliarde ...
Guvernul iranian a estimat costul războiului lansat de SUA şi Israel în februarie la 270 de miliarde de dolari, informează marţi agenţia DPA, relatează Agerpres....
MOL va acorda dividende în valoare de 782 de milioane dolari pentru anul 2025
MOL va acorda dividende în valoare de 782 de milioane dolari pentru anul 2025
Grupul MOL a anunțat astăzi că, în cadrul Adunării Generale Anuale a Grupului MOL, acționarii au aprobat raportul Consiliului ...
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat marţi că a avut o convorbire telefonică cu câştigătorul ...
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. 94% din sumă a fost achitată în baza poliețelor facultative
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. ...
Companiile de asigurări au achitat, anul trecut, despăgubiri de 209 milioane de lei pentru refacerea locuințelor asigurate, ...