Salariile vor fi taxate diferenţiat, cu 8%, 12% şi 16%. Cine câştigă şi cum era impozitul progresiv în 2004

Noul sistem de impozitare diferenţiată a veniturilor salariale, care va intra în vigoare cel mai târziu în 2017, nu produce, teoretic, pierderi pentru nimeni. Un sistem progresiv de taxare a funcţionat până în 2005, când a fost introdusă cota unică.
Mihai Nicuţ - mie, 12 feb. 2014, 13:10
Salariile vor fi taxate diferenţiat, cu 8%, 12% şi 16%. Cine câştigă şi cum era impozitul progresiv în 2004

Cotele de impozitare a salariilor vor vor fi de 8%, 12% si 16%, şi  vor fi stabilite pe grile de venit, potrivit Strategiei Fiscal-Bugetare 2014-2016. Actalul sistem de impozitare în cotă unică, de 16%, indifferent de nivelul veniturilor, va fi abandonat până în 2017, dat fiind că acesta este termenul limită pentru introducerea noului sistem progresiv de impozitare a veniturilor salariale, spune strategia amintită.

Cota unică de impozitare a fost introdusă în decembrie 2004 şi a intrat în vigoare la începutul anului 2005, înlocuind impozitarea progresivă a veniturilor practicată de PSD în mandatul 2000-2004.

Dacă cele trei niveluri de impozitare vor fi păstrate la cotele la care se face acum referire în Strategia Finanţelor, nu va exista nici o categorie perdantă, dat fiind că nivelul maxim de taxare este egal cu cel al cotei unice de acum. Va exista o categorie care va câştiga, pentru că va fi taxată cu mai puţin de 16%, categorie care are venituri mai mici, şi una care, teoretic, nu va câştiga nimic, şi care îi va viza pe cei cu salarii mai mari.

Citeşte şi:

Impozitarea progresivă este în analiză, strategia a fost aprobată deja de Guvern

Nu se cunosc încă pragurile la care vor fi puse noile cote de impunere, dar ne putem face o idee dacă ne uiotăm la vechiul sistem de impozitare progresivă

Cum funcţiona sistemul de impozitare diferenţiată din momentul introducerii cotei unice

În anul 2004, cel în care a fost introdusă cota unică, existau cinci trepte de impozitare a veniturilor salariale. Cotele erau cuprinse între 18% şi 40%, stabilite progresiv în funcţie de nivelul veniturilor. Sistemul era unul hibrid, care presupunea atât o sumă fixă, cât şi una procentuală.

Iată cotele:

Pentru un venit brut lunar impozabil mai mic de 240 de lei, impozitul era de 18%.

Pentru un venit brut impozabil cuprins între 240 şi 580 de lei pe lună: impozit fix de 43 de lei pe lună plus 23% din ce depăşea 240 de lei

Pentru un venit brut impozabil cuprins între 580 şi 930 de lei pe lună: impozit fix de 121 de lei, plus 28% din ce depăşeşte 580 de lei

Pentru un venit brut impozabil cuprins între 930 şi 1.300 de lei, cota fixă era de 219 lei plus 34% din ce depăşeşte 930 de lei

Pentru un venit brut lunar impozabil de peste 1.300 de lei, impozitul fix era de 345 de lei plus 40% din ce depăşeşte 1.300 de lei.

În anul 2004, salariul mediu brut din România, luat în calul la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acel an, era de 768 de lei. După cum se vede, cel care câştiga echivalentul salariului mediu era taxat cu 28%, fiind inclus în a doua treaptă de impozitare din cele cinci. Păstrând proporţiile, am putea spune că cei care vor câştiga până la salariul mediu, şi chiar puţin peste ar putea plăti 12% impozit pe venit, faţă de 16% în prezent. Nu se ştie încă nimic despre sistemul de deduceri.

Te-ar mai putea interesa și
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea deficitului comercial
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea ...
Societatea Națională de Ape Minerale (SNAM) a organizat prima sa conferință care a reunit toți stakeholderii din piața de profil, de la autorități la companiile private care exploatează......
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei de gaze ruseşti
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei ...
Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei ...
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și protejează puterea de cumpărare
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și ...
Aplicarea Legii privind salariul minim european este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite, dar şi pentru ...
Ministrul rus al Energiei anunță că este posibilă ridicarea restricțiilor pentru exporturile de benzină
Ministrul rus al Energiei anunță că este posibilă ridicarea restricțiilor pentru exporturile de benzină
Ministrul rus al Energiei, Sergei Tsivilev, a declarat miercuri că instituţia crede că este posibilă ridicarea restricţiilor ...