Samsung a prezentat seria Galaxy S21. Cât costă şi de unde pot fi precomandate

Noua serie Galaxy S21, formată din trei modele - S21, S21 Plus şi S21 Ultra. Acestea împărtăşesc acelaşi design şi majoritatea facilităţilor, cu unele excepţii, dintre care cea mai notabilă priveşte partea foto. Toate cele trei modele se bazează pe noul chipset Exynos 2100 şi au certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf.
Economica.net - vin, 15 ian. 2021, 08:23
Samsung a prezentat seria Galaxy S21. Cât costă şi de unde pot fi precomandate

La fel ca Apple, Samsung a decis ca noile modele să nu mai vină din pachet nici cu căști și nici cu un încărcător, chiar dacă telefoanele sunt destul de scumpe: între 850 și 1.250 de euro.

Galaxy S21 Ultra

Modelul Ultra va fi cel mai performant şi, totodată, cel mai scump reprezentant al noii serii. Una din noutăţile pe care acela le aduce este suportul pentru stylus-ul S Pen (vândut separat), moştenit de la Galaxy Note.

Acest model are un ecran WQHD+ (3200 x 1440 pixeli) de 6,8 inch, cu 120Hz rată adaptivă de refresh, ceea ce înseamnă că rata de refresh se va modifica automat în funcţie de conţinutul afişat, pentru a nu consuma mai multă energie când nu este necesar.

Galaxy S21 Ultra este un alt exemplu care demonstrează angajamentul Samsung pentru inovații semnificative, care îmbunătățesc viața oamenilor și care îi încurajează să își exprime adevărata personalitate. Ținând cont de cât de indispensabilă a devenit tehnologia pentru noi în ultima perioadă, am vrut să facem un salt înainte și să depășim limitele a ceea ce un smartphone poate să facă”, a declarat TM Roh, președinte și Head of Mobile Communication Business, Samsung Electronics.

Sistemul foto este compus din patru camere. Două dintre acestea sunt tele de 10MP, cu 3X, respectiv 10X zoom optic şi stabilizare optică. Alături de acestea mai există o cameră wide de 108MP şi una ultra-wide de 12MP. Camera frontală se laudă cu 40MP.

Opţiunile privind spaţiul de stocare sunt 128GB, 256GB şi 512GB, în vreme ce memoria poate fi de 12GB sau 16GB RAM. Bateria acestui model are o capacitate de 5.000 mAh.

Galaxy S21 şi S21 Plus
Celelalte două modele vor avea ecrane FHD+ (2400 x 1080 pixeli), cu aceeaşi rată de refresh adaptivă, dar cu diagonale mai mici: 6,7 inch pentru S21 Plus şi 6,2 pentru S21.

Sistemul foto pentru în cazul acestora este compus din trei camere: tele de 64MP (3X zoom optic), wide şi ultra-wide de 12MP. Camera frontală are 10MP.

S21 şi S21 Plus vor avea 8GB de memorie RAM şi 128GB / 256GB spaţiu de stocare. S21 Plus dispune de o baterie de 4.800 mAh, în vreme ce S21 are în dotare o baterie cu o capacitate de 4.000 mAh.

Galaxy S21 Ultra 5G va costa începând de la 1.250 euro, cu 100 de euro mai puţin decât aceeaşi versiune a seriei S20. Galaxy S21 Plus începe de la 1.050 de euro, iar Galaxy S21 costă de la 850 euro. Toate cele trei modele vor fi disponibile din 29 ianuarie.

Samsung, la fel ca Apple, nu va include un încărcător în pachet, ci doar un cablu USB-C.

Vodafone România a anunţat că a deschis precomenzile pentru Galaxy S21, Galaxy S21+ si Galaxy S21 Ultra până pe data de 28 ianuarie.

Căşti Galaxy Buds Pro

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi lansarea noii generații de căști: Galaxy Buds Pro. Acestea oferă un sunet imersiv, o calitate superioară a apelurilor, funcție inteligentă de ANC (Active Noise Cancelling) și o conectivitate îmbunătățită cu alte dispozitive – totul într-un design modern. Galaxy Buds Pro reprezintă cele mai bune căști intraauriculare din portofoliul Samsung, construite pentru lucru, distracție și nu numai.

„Pe măsură ce oamenii caută tehnologii care să-i ajute să se adapteze la noi rutine și stiluri de viață, piața căștilor intraauriculare a crescut semnificativ, iar așteptările consumatorilor sunt tot mai mari. Lansarea Galaxy Buds Pro are o semnificație majoră, chiar dacă vorbim de un produs de mici dimensiuni, oferindu-le utilizatorilor o experiență audio unică, ce transformă task-urile zilnice în momente epice”, a declarat TM Roh, President and Head of Mobile Communications Business, Samsung Electronics.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...