Şantierul Naval Damen Galaţi a inaugurat o nouă linie robotizată de sudură pentru fabricarea micro-panourilor

Şantierul Naval Damen Galaţi a inauguart pe 27 noiembrie linia robotizată PEMA pentru fabricarea micro-panourilor, recent livrată și pusă în funcțiune, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis astăzi către Economica.net.
Ion Dobreanu - mie, 29 nov. 2023, 18:10
Şantierul Naval Damen Galaţi a inaugurat o nouă linie robotizată de sudură pentru fabricarea micro-panourilor

Ceremonia a fost oficiată de ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften.

Ea a subliniat faptul că Șantierul Damen de la Galați are un rol important în dezvoltarea mediului de afaceri local și național din industria navală și reprezintă un model de business de performanță, care pune accent atât pe progresul tehnologic, cât și pe valorificarea resursei umane.

Damen a investit în șantierul său din Galaţi peste 140 de milioane de euro de la preluarea acestuia în 1999 și până în prezent.

Ultima investiție adăugată șantierului gălățean constă într-un echipament specific pentru fabricarea robotizată a micro-panourilor, investiție impusă de necesitatea îmbunătățirii eficienței și asigurării unei mai bune calități a procesului de sudare. Investiția este destinată execuției de panouri metalice de diferite forme și dimensiuni până la maximum 12 x 3m şi cuprinde o Stație de Asamblare a Osaturilor PEMA (SAM), un Portal de Sudare Robotizată (VRWP-C), un Portal de Servicii (SP), precum și platforma de sudură cu lanț pentru transportul panourilor. Linia PEMA Micro Panel este proiectată pentru panouri și osaturi plate cu direcții de rigidizare variabile. Această lucrare a fost finanțată de de Exim Banca Românească.

Despre Damen Shipyards Group – Oceans of Possibilities

Înființat în urmă cu peste nouăzeci de ani, grupul de șantiere navale Damen oferă soluții la nivel global în domeniul maritim, asigurând servicii de proiectare, construcție, conversie și reparații nave precum și componente pentru industria maritimă. Prin integrarea sistemelor sale, grupul Damen creează platforme inovatoare, de înaltă calitate, care oferă clienților valoare adăugată maximă.

Damen operează 35 de șantiere navale aflate pe cinci continente și susținute de o rețea mondială de vânzări și servicii. Damen Shipyards Group are peste 12.500 de angajați.

Despre Şantierul Naval Damen Galaţi

Cu o suprafață de 55 de hectare și având aproximativ 1.500 de angajați, Şantierul Naval Damen Galaţi se numără printre cele mai mari unități de producție din cadrul Grupului olandez Damen.

De la preluarea de către Grupul Damen în 1999, Șantierul Naval Damen Galați a evoluat într-un șantier de fabricație de mare randament cu o producție însemnată. Expertiza și lanțul de aprovizionare atent gestionate s-au aflat la baza celor mai importante livrări Damen de până acum, concretizând pe deplin portofoliul de produse diverse al grupului. Începând cu anul 1999, Șantierul Naval Damen Galați a livrat peste 500 de nave clienților din întreaga lume (printre acestea, mai mult de 30 de nave militare construite pentru 13 țări diferite, inclusiv țări membre ale NATO și UE).

Portofoliul companiei include nave de patrulare, nave offshore, feriboturi, drage și barje, super-iahturi, nave militare și remorchere.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...