Şaorma, pizza, pateuri, covrigi sau hamburger? Ce mănâncă românii când pleacă de acasă – studiu GfK

Doar 2% dintre români iau masa în oraş în fiecare zi, iar cei mai mulţi, aproximativ 20%, mănâncă o dată până la de trei ori pe săptămână mâncare gata preparată, conform unui studiu despre obiceiurile de consum de mâncare în afara casei, realizat de GfK.
Economica.net - J, 19 feb. 2015, 12:19
Şaorma, pizza, pateuri, covrigi sau hamburger? Ce mănâncă românii când pleacă de acasă - studiu GfK

Cei tineri şi foarte tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, sunt aceia care au obiceiul de a cheltui cel mai des pentru a lua masa pe drum, mai ales cei din Bucureşti şi din oraşele mari. Locuitorii Capitalei şi cei din marile oraşe sunt campioni la frecvenţa consumului de alimente în afara casei, cu un procent dublu faţă de ceilalţi români.

Persoanele cu venituri mari, de peste 4.000 de lei, mănâncă chiar mai des de o dată pe zi în oraş, conform studiului efectuat de GfK România. Şi tinerii, chiar dacă nu au deloc venit sau au un venit foarte mic, obişnuiesc să mănânce în mers cel puţin o dată pe zi.

Localurile cu servire rapidă care vând burgeri, shaorma, pui prăjit şi cartofi prăjiţi sunt preferate pentru cumpărarea de mâncare pentru a fi consumată ‘în mers’. 50% dintre participanţii la studiul GfK declară că au cumpărat de la un astfel de local în ultimele patru săptămâni, .

Fast-food-urile sunt frecventate cu precădere de către bărbaţi, în timp ce femeile optează mai degrabă pentru patiserii sau covrigării. Cei mai mulţi dintre clienţii acestor locaţii au între 25-34 de ani.

Pizzeriile, inclusiv cele cu livrare la domiciliu, sunt pe locul trei în topul preferinţelor şi au un public mai tânăr, pizza fiind consumată cu precădere de cei între 18 şi 24 de ani. Pizzeriile sunt şi opţiunea cea mai des întâlnită la persoanele cu venituri peste medie, în timp ce persoanele cu venituri foarte mici aleg patiseriile.

Patiseriile sunt la fel de populare ca şi fast-food-urile în localităţile medii (între 50.000 şi 200.000 de locuitori), în vreme ce pizzeriile sunt preferate în oraşele mari, cu peste 200.000 de cetăţeni, exceptând Capitala.

Cei tineri şi foarte tineri, între 15 şi 24 de ani, sunt cei care au obiceiul de a cheltui cel mai des pentru a lua masa pe drum, mai ales cei din Bucureşti şi din oraşele mari.

Locuitorii Capitalei şi cei din marile oraşe sunt campioni la frecventa consumului de alimente în afara casei, cu un procent dublu faţă de ceilalţi români.

Persoanele cu venituri mari, de peste 4.000 de lei, sunt cele care mănâncă chiar mai des de o dată pe zi în oraş. Şi tinerii, chiar dacă nu au deloc venit sau au unul foarte mic, obişnuiesc să mănânce în mers cel puţin o dată pe zi.

Cele mai populare locuri de cumpărare a unei mese sau gustări în afara casei sunt, în ordine: McDonald’s, KFC (Kentucky Fried Chicken), shaormerii, pizzerii, Fornetti, fast-food-uri independente, cafenele/snack-baruri/ bufet, Spring Time, Subway şi Viva (situate în benzinăriile OMV).

Studiul a fost realizat de GfK România pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din toată ţara, cu vârsta de peste 15 ani. Metoda folosită este cea a interviurilor faţă în faţă şi are o marjă de eroare de+/- 3%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...