Scădere de până la zece ori a impozitelor pentru autovehiculele cu capacitate cilindrică mare – iniţiativă legislativă

Impozitele pentru autovehiculele cu capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi ar putea scădea chiar de zece ori, în urma unei iniţiative legislative depuse de deputatul PMP de Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, care îşi doreşte schimbarea formulei de calcul.
Economica.net - vin, 24 nov. 2017, 11:58
Scădere de până la zece ori a impozitelor pentru autovehiculele cu capacitate cilindrică mare - iniţiativă legislativă

Potrivit informaţiilor prezentate vineri, într-o conferinţă de presă, de către deputatul bistriţean, impozitarea ar urma să se facă pe baza unei cifre exacte înmulţite cu numărul de centimetri cubi.

Astfel, pentru motociclete s-ar aplica 0,02 lei pe centimetru cub, pentru maşinile până în 2.000 centimetri cubi – 0,06 lei, iar pentru cele care depăşesc 2.000 centimetri cubi – 0,12 lei.

Ionuţ Simionca a dat ca exemplu impozitul pentru un autovehicul cu capacitatea de 3.000 centimetri cubi, care se ridică în prezent la 3.800 lei şi care, dacă acest proiect va deveni lege, ar scădea la 360 lei, spunând că o astfel de măsură ar descuraja înmatriculările de maşini în Bulgaria.

‘Această lege se direcţionează în special pentru autoturismele cu capacitate cilindrică peste 2.000 centimetri cubi, care la noi sunt exagerat de impozitate şi descurajează cetăţenii României să-şi înmatriculeze autoturismele în România. Cred că este oportună, are susţinere din toate partidele politice, am 60 de susţinători la acest proiect legislativ şi sperăm să treacă’, a precizat deputatul PMP.

Simionca a adăugat că a gândit această lege şi pentru a veni în sprijinul fermierilor care folosesc autovehicule cu capacitate cilindrică mare.

‘Gândiţi-vă la un agricultor care trebuie să urce muntele, cum îl urcă cu Loganul? Gândiţi-vă la oamenii aceştia, care au nevoie de ajutor’, a mai spus deputatul.

Iniţiativa legislativă a fost depusă la mijlocul acestei săptămâni la secretariatul Camerei Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Retail SA, al doilea cel mai mare jucător pe piața electroIT din țară, după Altex, raportează prima scădere a business-ului după decizia radicală din 2024 când s-a repoziționat sub......
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar românesc
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar ...
Proprietarii Dedeman și-au majorat portofoliul de clădiri de birouri prin achiziția Ethos House în 2025. Acum, Pavăl ...
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, tensiunile continuă. Banca confirmă eșecul negocierilor
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, ...
Angajați ai BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, au ieșit săptămâna trecută în stradă pentru a protesta ...
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: Subminează economia. Vom contesta decizia
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: ...
Omer Tetik, CEO al celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, reacționează după ce Consiliul Concurenței ...