Scandal în handbal. Meciul CSM Bucureşti – Steaua e suspect de blat VIDEO

Un parior a mizat 50.000 lei pe un rezultat de egalitate, iar meciul s-a încheiat 26-26. "Dacă au făcut-o, au făcut-o că sunt bandiţi. În cazul în care se dovedeşte că echipa mea s-a implicat în aşa ceva o retrag din campionat", a declarat la România TV preşedintele lui CSM Bucureşti.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 15:48

Scandal monstru în handbalul românesc. Meciul de duminica trecută dintre CSM Bucureşti şi Steaua este suspectat de blat, după ce s-au câştigat sume uriaşe în urma rezultatului partidei. Federaţia Română de Handbal s-a autosesizat, după ce un parior a mizat 50.000 de lei pe rezultatul de egalitate.

Ipoteza blatului este luată în calcul şi de preşedintele clubului CSM, Valentin Samungi, care este şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal. „Am fost la meci şi nu mi-a lasat impresia unui meci trântit. Continui să nu cred, dar nici nu spun că este imposibil, mai ales când mă gândesc acum cum au jucat unii jucători”, a declarat Samungi pentru România TV.

Scandalul a pornit după ce o persoană a pariat 50.000 de lei pe un rezultat de egalitate. Cum partida s-a terminat 26 la 26, pariorul s-a îmbogăţit. În handbal, remizele sunt foarte rare, aşa că disputa a ridicat semne de întrebare şi la casele de pariuri. Unele dintre ele au redus la jumătate cota, care era de 12.

Valentin Samungi anunţă sancţiuni dure, dacă se va dovedi că jucătorii au trucat meciul: „Sportivii mei sunt cu salariile la zi, eu n-am datorii un leu la nimeni şi nu poţi să spui că au făcut-o de foame, au făcut-o, dacă au făcut-o, că sunt bandiţi! Dacă se dovedeşte cumva că echipa mea s-a implicat într-un astfel de scandal eu o retrag din campionat!„.

Federaţia Română de Handbal investigheză acest caz şi a cerut deja înregistrările meciului, pentru a vedea dacă jucătorii şi-au apărat corect şansele.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...