Schaeffler anunţă concedieri după fuziunea cu Vitesco. Gigantul german a anunţat că a trimis angajaţii de la fabrica din Braşov în şomaj tehnic

Grupul german Schaeffler va face concedieri, ca parte a fuziunii cu producătorul de componente pentru vehicule electrice Vitesco, a anunţat directorul general al Schaeffler, Klaus Rosenfeld, într-un interviu acordat săptămânalului WirtschaftsWoche, transmite Reuters. Compania a anunţat că a trimis angajații dela fabrica din Cristian, de lângă Brașov, în șomaj tehnic, fără a preciza numărul de angajați și perioada implementării măsurii. Gigantul german are aproximativ 5.000 de angajaţi în România.
AGERPRES - vin, 27 sept. 2024, 13:47
Schaeffler anunţă concedieri după fuziunea cu Vitesco. Gigantul german a anunţat că a trimis angajaţii de la fabrica din Braşov în şomaj tehnic

„Desigur, vor fi de asemenea ajustări de personal”, a declarat şeful producătorului de echipamente şi componente auto, adăugând că numărul de locuri de muncă afectate nu este clar dar nu va fi format din cinci cifre, scrie Agerpres.

Schaeffler România a anunţat în cursul lunii septembrie, că a trimis angajații din Cristian, de lângă Brașov, în șomaj tehnic, conform Economedia, fără a detalia numărul de angajați și perioada implementării măsurii.

În octombrie 2023, Schaeffler a anunţat că va achiziţiona Vitesco, pentru a-şi majora linia de produse de componente pentru vehicule electrice (EV).

Rosenfeld a adăugat că se aşteaptă la o creştere solidă pe segmentul de mobilitate electrică al entităţii rezultate în urma fuziunii, deşi se aşteaptă la un mediul dificil în China.

Tranzacţia ar urma să ducă la reduceri de costuri de 600 milioane de euro până în 2029 şi va simplifica structura acţionariatului Vitesco, a precizat recent Schaeffler.

Luna trecută, Schaeffler a raportat un declin de aproape 30% al profitului în trimestrul doi din 2024, pe fondul rezultatelor mai slabe din Europa şi China.

Schaeffler este afectat de încetinirea industriei pe plan mondial şi a precizat că cererea slabă din industria europeană în trimestrul doi din 2024 şi majorarea concurenţei din China au afectat profitul companiei.

Europa este cea mai mare piaţă a Schaeffler, fiind responsabilă pentru aproximativ 45% din vânzările sale anul trecut.

Schaeffler în România

Schaeffler deține locații de producție și în România. Din 2002 compania produce în România, la Brașov, componente pentru industria auto și rulmenți grei pentru aplicații industriale, cu aproximativ 5.000 de angajați.

Schaeffler România a avut anul trecut afaceri de 3,9 miliarde lei (plus de 11%), un profit de 36,3 milioane lei (scădere de 61%)

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...