Românii vor vedea la televizor mesaje de informare legate de liberalizarea prețurilor la energie. ANRE trebuie să mai convingă CNA

Oficialii Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) solicită CNA să aprobe difuzarea unui mesaj de interes public legat de informarea clienților asupra liberalizării pieței de electricitate. Dacă CNA va aproba, mesajele vor fi difuzate gratuit de televiziuni și radiouri.
Economica.net - mar, 26 ian. 2021, 09:36
Românii vor vedea la televizor mesaje de informare legate de liberalizarea prețurilor la energie. ANRE trebuie să mai convingă CNA

“Noi am oferit o perioadă de tranziţie pentru consumatorii casnici până la 1 iulie 2021, dată până la care vor primi noi oferte şi noi informaţii de la furnizori, urmând ca, după 1 iulie, să aibă în continuare oricând posibilitatea de a trece în piaţa concurenţială. Deci nu se termină nimic, nu pierde nimeni niciun tren, nu există niciun termen până la care cineva trebuie să-şi schimbe contractul, acest poate fi făcut oricând, iar legea spune că, dacă un consumator dacă îşi manifestă această dorinţă, în cel mult 21 de zile vechiul consumator trebuie să-i dea drumul”, a spus vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, la o conferință online organizată de publicația Bursa.

Vicepreședintele ANRE a explicat că, dacă demersul său va avea succes, vor fi promovate pe televiziuni mesaje de interes public cu informări despre liberalizarea prețurilor la energie.

“În această perioadă de tranziţie, ne vom implica şi noi, cu mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie, în informarea consumatorilor şi voi participa astăzi în plenul şedinţei board-ului Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a susţine o solicitare depusă încă din cursul anului trecut prin care solicităm CNA să aprobe un mesaj de interes public pe tema liberalizării pieţelor de energie, mesaj care, dacă se aprobă, va fi difuzat gratuit în mijloacele audiovizuale. Sperăm că în această perioadă de șase luni să ajungă cât mai multe informaţii la consumatori, pentru că este în interesul lor să fie informaţi şi este în avantajul lor să ia o decizie, să nu rămână inactivi în piaţa de serviciu universal”, a explicat Bege.

În momentul actual, din cei circa 8,7 milioane de clienți casnici de energie electrică, 5,7 milioane erau încă în piața reglementată, deci acum plătesc energia la prețul de serviciu universal oferit de actualul (vechiul) furnizor de ultimă instanță.

 

UPDATE – Spoturile ANRE privind liberalizarea pieţei de energie electrică – aprobate de CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, marţi, printr-un vot de principiu, o solicitare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), privind difuzarea în regim de campanie de interes public a unor spoturi audio şi video referitoare la liberalizarea pieţei de energie electrică.

Te-ar mai putea interesa și
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări din România, cu un avans de peste 1.000 de unități față de......
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...