Şefa diplomaţiei europene îi cere Gazprom să-şi respecte contractele cu Ucraina

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, aflată luni în vizită oficială la Kiev, i-a cerut companiei ruse Gazprom 'să-şi respecte obligaţiile contractuale', după refuzul gigantului rus de a-şi relua livrările de gaz spre Ucraina, informează AFP.
Economica.net - lun, 12 mart. 2018, 16:15
Şefa diplomaţiei europene îi cere Gazprom să-şi respecte contractele cu Ucraina

Mogherini a anunţat că a abordat cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko ‘recenta decizie a Gazprom de a-şi suspenda livrările preplătite spre Ucraina’. ‘Ne-am pus de acord asupra faptului că Gazprom trebuie să-şi respecte obligaţiile contractuale’, a continuat ea, în timpul conferinţei de presă susţinute alături de şeful statului ucrainean, reiterând că UE este ‘gata’ să servească drept mediator între Kiev şi Moscova în acest nou litigiu.

‘Consultări foarte intense’ au avut loc ‘în ultimele zile’, în special cu participarea comisarului european pentru Energie, Maros Sefcovic, a declarat Mogherini mai târziu în timpul zilei de luni, în cadrul unei întâlniri cu studenţi la Kiev, refuzând să facă mai multe precizări.

Acest nou conflict între Ucraina şi Rusia pe tema gazelor a izbucnit la 1 martie, în urma unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Stockholm care obliga Gazpromul la plata a 2,56 de miliarde de dolari către operatorul de gaz ucrainean Naftogaz, pentru a pune capăt tuturor litigiilor dintre cele două părţi. Verdictul a provocat furia companiei Gazprom, care a refuzat să-şi reia livrările care erau prevăzute şi a anunţat că vrea să rupă contractul său cu Ucraina, în vigoare până în 2019.

Cele două ţări au trecut deja prin mai multe ‘războaie ale gazului’ între 2005 şi 2009, dintre care unele au dat peste cap livrările ruse în mai multe ţări europene, livrări din care o parte, din ce în ce mai mică, tranzitează teritoriul Ucrainei.

Kievul şi Moscova sunt în stare de conflict după instalarea la putere, la Kiev, a forţelor prooccidentale, ca urmare a revoltei Maidan în iarna lui 2014 şi a înlăturării de la putere a fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia.

Această revoltă a fost urmată de anexarea, în martie 2014, a Peninsulei Crimeea de către Rusia şi de declanşarea unui conflict armat în estul Ucrainei, între separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova, şi forţele Kievului, conflict soldat cu peste 10.000 de morţi.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Începe construcției bateriei de 120 MWh pe care danezii de la Eurowind o pun la Teiuș
FOTO Începe construcției bateriei de 120 MWh pe care danezii de la Eurowind o pun la Teiuș
Eurowind Energy România, prin compania afiliată Teiuș Solar S.R.L., anunță că echipamentele principale pentru sistemul de stocare a energiei electrice în baterii (BESS) de la Teiuș au ajuns......
Damen Shipyards Mangalia, scos la vânzare. MSC și Rheinmetall vizitează astăzi cel mai mare şantier naval din România
Damen Shipyards Mangalia, scos la vânzare. MSC și Rheinmetall vizitează astăzi cel mai mare şantier naval din România
Damen Shipyards Mangalia urmează să fie vândut, a anunțat CITR, administratorul judiciar al companiei care a depus planul ...
VIDEO Metroul de Otopeni: A doua „cârtiță” a ajuns la Gara Băneasa
VIDEO Metroul de Otopeni: A doua „cârtiță” a ajuns la Gara Băneasa
Metrorex anunță miercuri că scutul de forare „Sfânta Ana” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, ...
Criza din Strâmtoarea Ormuz provocată de războiul din Iran ar putea accelera tranziţia energetică a Chinei – analiză
Criza din Strâmtoarea Ormuz provocată de războiul din Iran ar putea accelera tranziţia energetică a Chinei – analiză
Creşterea tensiunilor în Orientul Mijlociu şi ameninţările asupra Strâmtorii Ormuz riscă să afecteze aprovizionarea ...