Şefa DNA solicită aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru Gabriel Sandu

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a demarat luni procedurile pentru obţinerea avizului necesar începerii urmăririi penale a fostului ministru Gabriel Sandu, în dosarul Microsoft 2.
Economica.net - lun, 10 apr. 2017, 13:36
Şefa DNA solicită aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru Gabriel Sandu

‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul-şef (…) a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul în vederea sesizării Preşedintelui României, pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale faţă de Sandu Gabriel, care la data faptelor a deţinut funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul’, informează un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de cinci inculpaţi, printre care Dinu Pescariu şi Claudiu Florică.

Pescariu şi Florică, reprezentanţi în fapt/drept ai D.Con-Net AG, sunt cercetaţi pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Au mai fost puşi sub control judiciar Ion Adrian Stănescu, consilier asistent la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, şi Andrei Săvulescu, director general al acestei direcţii, ambii pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, precum şi Călin Tatomir, director general Microsoft România SRL, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Potrivit DNA, faptele au fost comise în contextul în care, luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft. Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a optat pentru varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza, conform legislaţiei în vigoare, decât prin organizarea unei licitaţii publice.

Conform sursei citate, valoarea totală a contractului era de peste 90 de milioane de euro, plăţile fiind efectuate de către minister conform graficului convenit.

‘Furnizorul de licenţe a facturat către SC Dim Soft SRL, membră a asocierii care a câştigat licitaţia, doar 38.786.000 euro, reprezentând preţul licenţelor cu discount, reducere aplicată în considerarea Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Liderul asocierii, D.Con-Net AG, a refacturat însă către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale suma de 90.182.344,76 euro’, mai precizează procurorii.

Prejudiciul din dosar se ridică la 51.396.344 de euro, reprezentând diferenţa dintre suma plătită de minister şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC Dim Soft SRL, fiind creat totodată un folos necuvenit în favoarea D.Con-Net AG.

Te-ar mai putea interesa și
Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni
Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2026 a fost de 25,537 miliarde de euro, mai mare cu 883,7 milioane de euro (+3,6%) decât cel înregistrat în......
ANAF transformă cheltuielile de marketing în cheltuieli nedeductibile
ANAF transformă cheltuielile de marketing în cheltuieli nedeductibile
În cadrul inspecțiilor ANAF se observă o nouă abordare: eliminarea cheltuielilor de marketing și a TVA-ului aferent, ...
Profit record pentru UniCredit în trimestrul al treilea, după ce a obţinut controlul asupra Commerzbank
Profit record pentru UniCredit în trimestrul al treilea, după ce a obţinut controlul asupra Commerzbank
UniCredit, a doua cea a mai mare bancă din Italia, a raportat luni un profit trimestrial record în perioada iulie-septembrie ...
Furt de energie pentru încărcarea mașinilor electrice – Percheziţii într-un dosar penal în care sunt cercetate 47 de persoane. Ce fac Poliţia şi procurorii de la Parchetul General
Furt de energie pentru încărcarea mașinilor electrice – Percheziţii într-un dosar penal în care sunt cercetate ...
Procurori de la Parchetul General şi ofiţeri de poliţie de la Serviciul de Combatere a Infracţiunilor Informatice efectuează ...