Oficial. Fost şef la Garda Financiară va supraveghea asigurările. Coca Constantinescu, prim-vice la ASF

Cercetat penal pentru infracţiuni legate direct de funcţia pe care o ocupa, Corneliu Moldoveanu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a fost revocat din funcţie, în timp ce Daniel Dăianu, fost prim-vicepreşedinte ASF, a plecat la BNR. Posturile celor doi vor fi ocupate de Marius Vorniceanu, fost şef la Garda Financiară fără experienţă în domeniul asigurărilor şi, respectiv, Corneliu Coca Constantinescu, membru neexecutiv al consiliului ASF. Dan Armeanu,apropiat şi fost consilier al lui Daniel Dăianu, va fi membru neexecutiv. Cei trei au fost avizaţi de comisiile parlamentare şi urmează să fie confirmaţi de plenul reunit al celor două camere
Şerban Buşcu - lun, 29 sept. 2014, 21:00
Oficial. Fost şef la Garda Financiară va supraveghea asigurările. Coca Constantinescu, prim-vice la ASF

UPDATE. Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului au confirmat prin vot propunerile privind noii membri ASF. Corneliu Coca Constantinescu, fost membru neexecutiv, va fi prim vicepreşedinte, Marius Vorniceanu, fost şef la Garda Financiară va supraveghea asigurările deşi nu are niciun fel de experienţă în acest domeniu iar Dan Armeanu, apropiat şi fost consilier al lui Daniel Dăianu, va deveni membru neexecutiv. ECONOMICA.NET a anunţat încă de ieri numele noilor membri executivi. Toţi cei trei au avut 315 voturi pentru şi doar 16 împotrivă

UPDATE.  Mihai Tudose, deputat: Prim vicepreşedinte- Coca Constantinescu, membru executiv pe sectorul asigurarilor Vorniceanu Marius

UPDATE: Marius Vorniceanu a fost avizat de comisiile de buget finanţe din cele două camere ale Parlamentului pentru funcţia de vicepreşedinte pe domeniul asigurări iar Corneliu Coca Constantinescu pentru cea de prim-vicepreşedinte ASF. Cei doi mai trebuie să fie confirmaţi de plenul reunit al celor două camere.

 Astăzi, marţi, de la ora 14,paralamentarii din Senat şi Camera Deputaţilor vor lua în discuţie noua formulă de conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară. Mai clar, cele două comisii vor trece  la audierea candidaţilor pentru postul lăsat liber de acesta, dar şi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, în prezent vacantă. Potrivit informaţiilor ECONOMICA.NET procedurile sunt programate să meargă „pe repede înainte”. astfel încât, tot marţi, propunerile să fie trecute şi prin plenul Parlamentului.

„Parlamentul a primit de la ASF solicitarea de a dispune măsurile legale necesare ca urmare a trimiterii în judecată de către DNA a domnului Moldoveanu Corneliu Silviu, având funcţia de vicepreşedinte. Comisiile pentru buget şi cele economice de la Camera Deputaţilor şi Senatului au decis să propună plenului Parlamentului revocarea din funcţie a lui Moldoveanu Silviu întrucât acesta nu mai întruneşte condiţiile prevăzute de lege”, a declarat aseară preşedintele Comisiei economice de la Cameră, Mihai Tudose, citat de Agerpres.

Cine în locul cui vine? Cât mai rezistă funcţia de prim-vicepreşedinte 

Propunerile pentru funcţiile din ASF sunt făcute de către PSD. Potrivit informaţiilor ECONOMICA.NET persoanele vizate ce urmează să fie audiate mâine sunt Corneliu Coca Constantinescu, pentru funcţia de vicepreşedinte responsabil de asigurări şi Marius Vorniceanu, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. Corneliu Coca Constantinescu este un specialist cu ştate vechi în lumea financiară, fost preşedinte al unei asociaţii a companiilor de leasing, fost şef al Romexterra Leasing, fost membru al CSA şi actualemente membru neeecutiv al ASF. Potrivit unor surse, Constantinescu ar fi preluat deja de facto, de ceva vreme, atribuţiile lui Corneliu Moldoveanu ca vicepreşedinte.

De altfel, după cum ECONOMICA.NET a arătat în mai multe rânduri, prezenţa lui Corneliu Moldoveanu la ASF era chestionabilă având în vedere că el este implicat într-un dosar penal unde i se aduc acuzaţii ce ţin chiar de funcţia pe care o ocupă. Moldoveanu a fost menţinut pe funcţie mult timp după ce a început cercetarea penală.

Celălalt nume propus de PSD este, potrivit unor surse, Marius Vorniceanu. Fost şef la Garda Financiară, Vorniceanu a generat recent un scandal prin numirea şi validarea sa de către Parlament pe funcţia de consilier la Curtea de Conturi. Curtea Constituţională a decis că numirea acestuia încalcă legea fundamentală având în vedere că Vorniceanu a mai ocupat în trecut funcţia pentru care a fost propus. Numele lui Vorniceanu a fost vehiculat inclusiv în legătură cu dosarul transferurilor. În ciuda încercărilor noastre repetate, Vorniceanu nu a putut fi contactat pentru declaraţii privind noua sa funcţie.

Pe de altă parte, după cum ECONOMICA.NETa arătat în exclusivitate, intenţiile de viitor ale preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, vizează inclusiv desfiinţare postului de prim-vicepreşedinte şi a unui post de vicepreşedinte. Dacă propunerile lui Negriţoiu, care vin la comun cu reducerea numărului de executivi la unul singur, preşedintele, ar trece de Parlament, cele două funcţii despre care se discută mâine nu ar mai exista.

Te-ar mai putea interesa și
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză Reuters)
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză ...
Pe măsură ce reluarea conflictului din Golf Persic duce la creşterea preţurilor petrolului, investitorii şi directorii de companii din domeniul aviaţiei spun că există din ce în ce mai multe......
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau ...
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...