Senatorii jurişti au dat aviz favorabil proiectului Legii salarizării unitare

Comisia juridică a Senatului a dat luni, cu 6 voturi „pentru” şi 4 voturi „împotrivă”, un aviz favorabil propunerii legislative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, comisia de muncă fiind raportoare în această speţă.
Economica.net - lun, 15 mai 2017, 09:48
Senatorii jurişti au dat aviz favorabil proiectului Legii salarizării unitare

Şase senatori de la PSD şi ALDE au votat pentru aviz favorabil, în timp ce patru parlamentari de la PNL şi USR au votat împotrivă.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat că liberalii nu vor vota pentru un aviz favorabil, deoarece în lege nu există un studiu al impactului bugetar.

„Poziţia grupului parlamentar PNL este aceea că nu putem aviza proiectul în lipsa studiului de impact. Din punctul acesta de vedere, ar fi o avizare în orb. Motiv pentru care luaţi act că senatorii din Comisia juridică ai PNL se vor opune avizării pozitive”, a precizat Daniel Fenechiu.

Senatorul USR George Dircă a afirmat, la rândul său, că legea salarizării unitare va produce un impact bugetar „semnificativ”.

„Grupul USR apreciază că, din estimările pe care le avem, această lege va produce un impact bugetar semnificativ. Considerăm că (…) nu există un studiu de impact bugetar şi aici sunt două cauze: fie de la început Guvernul a bugetat cheltuieli mult mai mari pentru a acoperi în acest moment acest impact bugetar, pe de altă parte, pe termen lung, această lege nu este sustenabilă. Preconizăm că în curând vom ajunge într-o situaţie similară anului 2010, în care statul a fost nevoit să aplice tăieri salariale. Pe de altă parte, un lucru foarte grav este că această lege nu introduce criterii de performanţă în grilele salariale. Practic, vom avea costuri şi mai mari la o eficienţă mult mai scăzută. Poziţia noastră este de a ne opune acestei legi în această formă”, a declarat George Dircă.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a venit, pe 24 aprilie la Parlament, pentru a depune în Senat proiectul Legii salarizării, semnat de 205 parlamentari PSD şi ALDE. Ea spunea că proiectul a suferit modificări minore, solicitate de parlamentari, dar care nu afectează prevederile importante.

„Acum o depun, exact acum. (…) Până la 1 iulie ea trebuie să fie în vigoare. Eu cred că atât cât a mai rămas din luna aceasta şi luna viitoare urmează să dezbatem legea. Mai rămâne luna iunie, în care ne luăm marja că poate fi atacată la CCR sau poate fi retrimisă la Parlament de preşedintele Iohannis, pentru că vrem să o aplicăm de la 1 iulie”, a spus ministrul atunci.

Ea a precizat că iniţiativa legislativă a fost semnată de 205 parlamentari din grupurile PSD şi ALDE din Camera Deputaţilor şi din Senat.

Te-ar mai putea interesa și
PSD cere partidelor un acord politic cu 10 priorităţi pentru doi ani
PSD cere partidelor un acord politic cu 10 priorităţi pentru doi ani
Partidul Social Democrat propune formaţiunilor politice care doresc să contribuie la formarea unei majorităţi parlamentare un acord politic cu 10 priorităţi pentru următorii doi ani, a......
Romsilva – Ce s-a întâmplat cu cele 19 proiecte de investiţii de corectare a torenţilor, finanţate prin PNRR
Romsilva – Ce s-a întâmplat cu cele 19 proiecte de investiţii de corectare a torenţilor, finanţate prin PNRR
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a finalizat şi recepţionat toate cele 19 obiective de investiţii pentru ...
Când va livra Alstom României ultimele locomotive din cele 16 comandate
Când va livra Alstom României ultimele locomotive din cele 16 comandate
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează luni că furnizorul Alstom intenționează să livreze luna viitoare ...
Poliţia internetului în România – Influencerii financiari, publicitatea online şi „grupurile de pe internet” intră sub lupa ASF pentru a preveni fraudele (strategie ASF 2026-2028)
Poliţia internetului în România – Influencerii financiari, publicitatea online şi „grupurile de pe internet” ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va monitoriza publicitatea online, promovarea prin intermediul influencerilor ...