Senatul, la mâna lui Geoană

Plenul Senatului a ajuns la mâna fostului preşedinte, Mircea Geoană. Prezenţa la lucrări şi votul senatorului independent sunt decisive pentru întrunirea cvorumului în Camera Superioară. În lipsa senatorilor Opoziţiei, aflaţi în grevă parlamentară, coaliţia nu poate asigura, cu numărul de aleşi pe care îi are, cvorumul necesar de lucru.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 16:51

Pentru ca şedinţa de plen să se desfăşoare, este nevoie ca, la lucrări, să fie prezenţi 68 de senatori. Teoretic, coaliţia are numărul necesar de reprezentanţi pentru a asigura cvorumul de lucru, însă situaţia este complicată de absenţa udemeristului Verestoy Attila, aflat în concediu medical.

În aceste condiţii, funcţionarea Senatului depinde de prezenţa senatorului independent Mircea Geoană.

Acesta condiţionează însă participarea la lucrări. Geoană a declarat pentru Mediafax că nu este asociat în niciun fel grevei parlamentare a opoziţiei, care are mai multe accente politice, dar va reveni la lucrările plenului atunci când Guvernul va trimite spre ratificare Parlamentului scrisoarea de intenţie către FMI.

Primul gest pe care prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu ar trebui să îl facă în relaţia cu opinia publică şi cu Parlamentul este o dezbatere şi un vot pentru ratificarea scrisorii de intenţie către FMI, în care se prezintă adevăratul program de guvernare al României şi care conţine măsuri în toate domeniile, începând cu pensii şi salarii, sănătate şi terminând cu posibile privatizări”, a declarat fostul preşedinte al Senatului.

El a precizat că îşi va relua prezenţa când noul premier îşi va modifica modul de raportare la Parlament.

Mă bucur că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a acceptat sugestia mea şi a decis că este oportună o nouă întâlnire cu Jeffrey Franks, şi cred că se impune discutarea urgentă a scrisorii de intenţie în Parlament, cu atât mai mult dacă se ajunge la o modificare a acesteia. Sugestia mea este ca lunea viitoare Guvernul să trimită Senatului, care este primă cameră sesizată, proiectul de lege privind ratificarea scrisorii de intenţie, astfel încât aceasta să fie dezbătută de Parlament înainte de a fi semnată de board-ul Fondului. Ar fi un bun prilej şi pentru Mihai Răzvan Ungureanu să prezinte şi propria lui viziune asupra programului de guvernare, mai ales că acest aspect a cam lipsit din discursul de investitură”, a mai declarat Geoană.

Democrat-liberalii recunosc că prezenţa lui Mircea Geoană ar contribui la atingerea cvorumului de lucru.

Întrebat dacă puterea ar putea conta şi pe venirea lui Mircea Geoană la lucrările Senatului, pentru a avea cvorum, senatorul PDL, Radu Berceanu, a răspuns: „Am putea, dar nu ştiu pe cine contează Mircea Geoană”.

Şedinţa plenului Senatului de luni a fost suspendată, apelul nominal indicând că în sală erau prezenţi doar 63 de senatori, deşi pe tabelul de semnături îşi înregistraseră prezenţa 73 de senatori.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...