SENTIMENTUL de dimineaţă: Optimiştii întârziaţi vin din vacanţa de Anul Nou. Consolidarea creşterii

Optmismul obişnuit fiecărui început de an bursier ar trebui să fie, azi, alimentat de intrarea în piaţă a investitorilor şi brokerilor care şi-au prelungit minivacanţa de Sărbători şi care vor să mai prindă ceva din veselia creşterilor de joi şi de vineri. Totuşi, brokerul de „serviciu“ din această dimineaţă crede că, mai degrabă, piaţa se va calma. Noii intraţi în piaţă nefiind şi cei mai importanţi.
Adrian N. Ionescu - lun, 07 ian. 2013, 07:15
SENTIMENTUL de dimineaţă: Optimiştii întârziaţi vin din vacanţa de Anul Nou. Consolidarea creşterii

„Investitori mari, care pot influenţa tendinţele pe piaţă, au avut la dispoziţie  toate instrumentele necerare ca să intre în piaţă, oriunde ar fi fost în vacanţă. Investitorii şi brokerii serioşi nu au lăsat ocaziile să le scape, chiar dacă era 3 sau 4 ianuarie“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Marcel Murgoci, şeful brokerilor de la  Estinvest.

Creşterile cu care Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început anul 2013 au datele unei tendinţe solide, confirmată de valorile mari de tranzacţii. 

Pe de altă parte, pe termen lung, „perspectiva este bună. Sunt optimist 2013, va fi un an bun“, a declarat pentru ECONOMICA.NET Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securitis.

Totuşi, tocmai lichiditatea mare (vineri de peste 58 de milioane de lei, sau 13 milioane euro, fără deal-uri) poate fi interpretată şi ca un argument al opiniei lui Marcel Murgoci privind termenul foarte scurt.

Căci jucătorii importanţi nu au lipsit din piaţă joi şi vineri.

„De aceea nu cred că va fi o creştere astăzi, ci mai degrabă o consolidare a creşterilor anterioare“, a mai spus brokerul de la Estinvest.

Mai ales că, din punct de vedere fundamental, deşi relativ impresionant, optimismul nu este decât conjunctural, Bursa de Valori fiind luată de valul creşterilor tuturor burselor lumii, ne-întemeiat pe date la fel de pozitive.

Optimismul pieţelor externe a fost alimentat de faptul că a fost găsită, în ultima clipă, o soluţie temporară la ameninţarea „prăpastiei fiscale“, americane.

Politicienii americani doar au cumpărat timp, vreo două luni cu care creşterea fiscalităţiii cu 600 de miliarde de dolari a fost amânată.

Pe pieţele externe lucrurile sunt complicate şi de speculaţiile că banca centrală a SUA (FED) ar putea opri în acest an operaţiunile de infuzii de lichiditate.

 Pe piaţa internă nu sunt motive de optimism.

„Aşa zisa eroare de  la Institutul de Statistică poate fi pusă şi pe seama marilor tensiuni legate de construcţia bugetului, de care nu ştim mai nimic. Pe ce s-ar putea baza ipotezele că vom avea creştere, inclusiv la bursă“, a mai spus Marcel Murgoci.

 

Repere tehnice

Cel mai analizat indice de la Bursa din Bucureşti, BET Fi, a depăşit consistent rezistenţa de la 25.000 de puncte (v. cap. DIDACTICE, pt. definiţii).

Aceasta este „penetrarea decisivă (peste 25.000), de care avem nevoie, pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, după cum scria Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în cel mai recent raport al său.

„Cred că BET Fi se va îndrepta spre 27.500 – 28.000. Tendinţa de creştere a fost confirmată şi consolidată, prin depăşirea pragului dela 25.000“, tocmai ne-a spus Dan Rusu.

Rezistenţa de la 25.000 şi toate celelalte praguri devin suporturi, spre care se pot îndrepta eventualele corecţii, puţin probabile însă, în ciuda scepticismului brokerului nostru.

Păstrăm…

 

Arhiva

… pentru exact rostul pe care îl poate avea o arhivă: aceea de a ne aminti.

„Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care se va testa tendinţa pozitivă nou conturată.Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport anterior  BT Securities, Dan Rusu.

Pragul pare să fie învins. 

Comportamentul previzibil  al speculatorilor continuă să fie acela de a vinde la limita superioară a intervalului sau canalului lateral, în care a evoluat din vară încoace (24.300 de puncte de indice BET Fi) şi să cumpere la marginea inferioară (circa 22.700 puncte)“.

 BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Din punct de vedere tehnic tendinţa naturală pe piaţă este mai departe de a încerca depăşirea rezistenţei de la 24.000 – 24.300, chiar dacă încercarea nu  mai este deloc iminentă.

Anterior, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Pragul de la 23.600 a fost rând pe rând o rezistenţă împotriva creşterii, „penetrată“ de ultimul raliu spre 24.000 de puncte.

La carte scrie că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere.

Piaţa a mai întâmpinat rezistenţe tari aici (la 24.000 – 24.300 de puncte, n.r.). S-a înregistrat, aşa cum avertizam, cea mai importantă corecţie din ultimele luni“, scria acum câteva săptămâni, Dan Rusu, în raportul său.

Mai există şi varianta optimismului de final de an, potrivit căruia suporturile de la 23.300 – 22.700 de puncte ar putea relansa BET-FI spre 25.800“.

Pe baza raportului BT Securities, ECONOMICA.NET măsoară, periodic,  anume  Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele.

Ultima ediţie a acestei analize este Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna amânării datoriilor Greciei.

 

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

 „DIDACTICELE“

 Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

 Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

 

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

 MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

 Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 
 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Revenirea ajutorului militar american către Ucraina va permite armatei acestei ţări să reia iniţiativa împotriva Rusiei, dar pregătirea pentru o contraofensivă va dura mult mai mult, a......
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja ...
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi prețul motorinei vândute în stațiile ...
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare judeţ
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, ...