Sfârşitul „regelui micilor” din Capitală. Cum şi-a inventat Ion Oiţă brandul

Adaugă-ne ca sursă preferată

Acum mai bine de 18 ani nea Sandu avea să devină unul dintre cei mai cunoscuţi grataragii din tot Bucureştiul. „Când am dat drumul la cârciumă, nu ştiam cum să-i zic. Veneau piloţii de la aeroport şi-mi spuneau «Bre, vezi poate-i dai un nume de ăla de nu putem să-l rostim!». Şi eu care stăteam la grătar cu nea Sandu îl mai ghionteam «Cocoşatule, mişcă-te mai repede, că nu eşti la Sohatu aici!». Şi aşa mi-a venit ideea”, a povestit proprietarul localului „La Cocoşatu’”, Ion Oiţă, în 2008.

De la bobinator în fabrică, la bobinator de mici

Ion Oiţă l-a descoperit pe nea Sandu în 1974 în Obor la Budeştii de Călăraşi. Pe vremea aceea, Alexandru Andrei era grataragiu iscusit în Budeşti. „Când l-am văzut cum se mişcă, mi-am zis că de unul ca ăsta am eu nevoie, să mă ameţească când îşi mişcă mâinile pe grătar”, povesteşte Ion Oiţă. Atunci i-a propus să facă mici pentru el. Pe vremea aceea, nea Sandu Cocoşatu’ lucra în Bucureşti la Electroapartaj. „Am lucrat în fabrică 18 ani, am fost bobinator de aparate electrice, acum bobinez mici, fac sute şi mii de mici pe zi, nici nu pot să-i număr!”, a mai spus amuzat nea Sandu.

Negustor cu ştaif

Nea Sandu are 2 copii, unul dintre ei e mastru bucătar la un hotel din Otopeni, „iar fata a urmat alt domeniu”, spune grataragiul. „Nea Sandule, vreau şi eu 16 la pache, fără pâine fără nimic”, vine în grabă un client întârziat. Nici n-ai timp să-l vezi când a înşfăcat cu paleta 16 mici de pe grătar şi i-a ambalat tacticos.

Se descurcă şi cu engleza nea Sandu. Trebuie să se descurce şi cu clienţii străini care vin să cumpere mici de la el. Conversează cu ei în engleză şi are grijă să fie atent şi să aplice regula „clientul nostru, stăpânul nostru”. Toate micile secrete le.-a învăţat de la patronul lui, de la cel care i-a pus grătarul în faţă, Ion Oiţă.

Ion Oiţă a fost găsit spânzurat luni după-amiază într-o anexă a restaurantului din Băneasa, al cărui patron era şi care i-a adus averea.

Textul a fost scris în urma unui interviu cu Ion Oiţă şi Andrei Alexandru, în 2008