Sfatul de 1.000 de puncte pentru toți consumatorii casnici în această iarnă: stați cu ochii “ca pe butelie” pe contoarele de gaz și energie electrică

Mecanismul de compensare a facturilor la gaze și energie electrică din această iarnă presupune că statul vă va ajuta să vă plătiți facturile doar dacă veți consuma sub un anumit prag. Dacă l-ați depășit, plătiți gazul și energia electrică la preț întreg. Mai jos, câteva sfaturi
Mihai Nicuţ - vin, 01 oct. 2021, 22:05
Sfatul de 1.000 de puncte pentru toți consumatorii casnici în această iarnă: stați cu ochii “ca pe butelie” pe contoarele de gaz și energie electrică

Foarte general, statul vă va acoperi 21 de bani/kWh de energie electrică din consumul aferent perioadei noiembrie 2021 – martie 2022 și 25% din factura de gaze pentru consumul aceleiași perioade. Reducerea vine direct în factură, nu trebuie să faceți dvs. nimic.

Există niște excepții, puteți citi despre mecanismul de compensare aici:

Cum se acordă compensațiile la facturile de gaze și energie electrică. Cine și câți bani primește. Proiect de OUG

Mare atenție, însă!

Compensațiile se acordă doar dacă aveți un consum sub un anumit prag, nu lunar, ci pe toată perioada sezonului rece

Astfel, la energia electrică, trebuie să aveți, însumat, în perioada 1 noiembrie – 31 martie, un consum de maximum 1.000 kWh de energie electrică, pentru a primi compensarea de 21 de bani/kWh. În medie, revin 200 kWh pe lună, pentru a vă face o idee. Trebuie să vă drămuiți consumul pentru a vă asigura că, până la 31 martie, veți sta sub pragul de 1.000 kWh, dacă doriți să primiți compensația pentru toată perioada iernii.

Altfel, dacă cei cei 1.000 kWh de consum s-au epuizat, să zicem la 15 februarie, ce veți consuma apoi va fi tarifat la preț întreg.

La fel și la gaze. Statul vă va compensa 25% din factură doar dacă pe toată perioada iernii veți avea un consum de maximum 960 de metri cubi. Fără vreo bătaie de cap din partea dvs. La fel, trebuie să fiți atenți cât consumați în cele cinci luni de iarnă, pentru că dacă veți atinge acest consum mai devreme de finalul lui martie, veți plăti la preț întreg. Și, la cât de mult s-a scumpit gazul, compensația de 25% – adică un sfert din factură, este un sprijin real.

La gaze trebuie să fiți și mai atenți Asta pentru că, în facturile pe care le primiți vă este tarifat gazul ca energie (kWh consumați) nu în termeni de volum-metri cubi consumați. De aceea este și mai important aici să vă uitați în repetate rânduri la contor – acolo vedeți consumul în metri cubi, și dacă vă uitați des veți ști cât ați consumat la un moment dat și cât mai puteți consuma cu subvenție de la stat până la atingerea pragului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Norme noi pentru achiziţii publice, propuse de Comisia Europeană
Norme noi pentru achiziţii publice, propuse de Comisia Europeană
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere pentru un nou regulament menit să modernizeze şi să simplifice cadrul UE în materie de achiziţii publice pentru a sprijini investiţiile......
Companiile din România tind să își supraestimeze pregătirea pentru atacuri cibernetice  – studiu
Companiile din România tind să își supraestimeze pregătirea pentru atacuri cibernetice – studiu
Companiile din România au făcut progrese în adoptarea soluțiilor de securitate cibernetică, dar existența tehnologiei ...
FOTO Primele șine noi de tramvai, montate pe un mare bulevard din Capitală
FOTO Primele șine noi de tramvai, montate pe un mare bulevard din Capitală
Primăria Municipiului București (PMB) anunță miercuri că sunt montate primele șine noi de tramvai pe bulevardul Ion ...
Criză în Serbia – Preşedintele Vucic a dizolvat parlamentul şi a convocat alegerile anticipate pentru 25 octombrie
Criză în Serbia – Preşedintele Vucic a dizolvat parlamentul şi a convocat alegerile anticipate pentru 25 octombrie
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a dizolvat miercuri parlamentul în vederea convocării alegerilor legislative anticipate ...