Şi Banca Transilvania creşte avansul la creditele imobiliare, dar mai puţin. Avansul va fi diferenţiat, şi pleacă de la 20%

Banca Transilvania, una dintre ultimele instituţii de credit mari care încă nu majorase avansul la creditele imobilare, a făcut şi ea acest pas. Avansul va fi însă diferenţiat, iar cei mai avantajaţi vor fi cei care îşi cumpără prima lor locuinţă pe credit, şi cărora li se cere un avans de doar 20%, la împrumuturile în lei.
Economica.net - vin, 13 mai 2016, 11:13
Şi Banca Transilvania creşte avansul la creditele imobiliare, dar mai puţin. Avansul va fi diferenţiat, şi pleacă de la 20%

“Pe fondul creşterii riscurilor activității bancare, generate de Legea Dării în Plată, Banca Transilvania crește avansul la creditele cu garanție imobiliară. În acelaşi timp, BT a decis sa ii sustina, in continuare, pe cei care doresc sa achizitioneze prima locuinta prin stabilirea unor conditii de avans mai relaxate. Astfel, in cazul achizitiei de locuinte, noile intervale de avans pentru credite imobiliare, incep de la 20% in cazul persoanelor care achizitioneaza prima locuinta si ajung pana la 35%, in functie de moneda si tipul garantiei”, se arată într-un comunicat al băncii.

Concret, pentru a permite accesul la finanțare a persoanelor care îşi achiziționează prima locuință, pentru împrumuturile în lei de până la 125.000 euro (echivalent), care au ca destinație achiziționarea unui imobil, avansul necesar este de 20%.

In cazul imprumuturilor in lei, care nu se incadreaza in conditiile de prima locuinta si limita de suma (125.000 euro), avansul standard este de 25%.

In cazul imprumuturilor in euro, avansul standard porneste de la 30%. Noile cerințe ale Băncii Transilvania sunt valabile de luni, 16 mai şi se vor aplica doar creditelor pentru care vor fi înregistratre cereri la bancă incepand cu respectiva dată.

Banca Transilvania este una dintre cele mai mari trei bănci din România, în funcţie de active. BT are peste 7.300 de angajaţi, peste 550 de sedii şi 2,2 milioane de clienţi. 

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...