„Am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări.
Și această persoană este Siegfried Mureșan. Este o persoană – dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide – este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, care a negociat lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție
Mi-a solicitat un timp de gândire pe care i-l respect. Dl Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine și aștept să-mi confirme sau să infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, a declarat Niculor Dan.
Este pentru prima dată când președintele României desemnează o persoană pentru funcția de premier înainte de a avea acordul său final.
Totuși, la câteva minute după desemnare, Mureșan a scris pe pagina sa de facebook că acceptă nominalizrea.
Siegfried Mureşan este un personaj cunoscut în peisajul politic românesc şi o figură influentă şi la Bruxelles. Este unul dintre puţinii politicieni români care au o carieră predominant europeană Economist de profesie și membru al Parlamentului European din 2014, Mureșan ocupă în prezent funcții de conducere în cadrul celei mai mari familii politice europene – Partidul Popular European (PPE). Siegfried Mureșan nu a deținut până în prezent mandat de deputat sau senator în Parlamentul României și, prin urmare, nu a inițiat proiecte legislative în legislativul național. Întreaga sa activitate politică și legislativă s-a desfășurat la nivel european, în cadrul instituțiilor Uniunii Europene.
Siegfried Mureșan s-a născut la 20 septembrie 1981, în Hunedoara. A absolvit în anul 2004 Academia de Studii Economice din București, specializarea Administrarea Afacerilor în limba germană. Ulterior, și-a continuat studiile în Germania, obținând un master în Economie și Știința Managementului la Universitatea Humboldt din Berlin.
În 2006, Siegfried Mureşan a beneficiat de o bursă a Parlamentului german și a participat la programul internațional de stagii al Bundestagului. A lucrat apoi ca expert și consilier pe probleme europene, inclusiv în cadrul Grupului Partidului Popular European, înainte de a intra în politica electorală.
Siegfried Mureșan a fost ales pentru prima dată eurodeputat în 2014, iar ulterior a obținut încă două mandate consecutive în Parlamentul European. De-a lungul timpului, a fost afiliat politic fostului PDL, apoi PMP, iar din 2018 este membru al Partidul Național Liberal. La nivel european activează în cadrul Partidul Popular European.
În prezent, Mureșan este vicepreședinte al PPE și vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, fiind responsabil de coordonarea unor dosare privind bugetul Uniunii Europene, dezvoltarea regională și agricultura. Totodată, conduce Delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.
Deși nu a fost parlamentar în legislativul de la București, activitatea sa legislativă s-a desfășurat exclusiv în Parlamentul European. Printre cele mai importante dosare și inițiative în care a avut un rol central se numără:
În ultimii ani, Siegfried Mureșan a fost considerat unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai României în Parlamentul European, în special datorită implicării în negocierea bugetului UE și în dosarele privind extinderea Uniunii către Republica Moldova și vecinătatea estică. Funcțiile ocupate în cadrul PPE îl plasează printre politicienii români cu cea mai mare vizibilitate la nivel european.
Fără activitate în Parlamentul României.
Siegfried Mureșan nu a deținut până în prezent mandat de deputat sau senator în Parlamentul României și, prin urmare, nu a inițiat proiecte legislative în legislativul național. Întreaga sa activitate politică și legislativă s-a desfășurat la nivel european, în cadrul instituțiilor Uniunii Europene.