SII România se extinde cu al doilea birou regional, la Timișoara, și mizează pe dezvoltarea unor parteneriate cu instituțiile de învățământ și camerele de comerț din oraș

SII România, companie multinațională specializată în servicii și soluții IT, anunță deschiderea celui de-al doilea birou regional, în Timișoara, după cel de la Iași, ca parte a strategiei de dezvoltare teritorială.
Lidia Neagu - vin, 23 feb. 2024, 11:06
SII România se extinde cu al doilea birou regional, la Timișoara, și mizează pe dezvoltarea unor parteneriate cu instituțiile de învățământ și camerele de comerț din oraș

„Deschiderea biroului în Timișoara reprezintă un pas important în strategia de creștere și extindere a companiei. Suntem mândri să ne consolidăm prezența în regiunea de vest a României și să fim mai aproape de clienții și echipele noastre, oferindu-le servicii IT și suport de înaltă calitate”, declară reprezentanții companiei.

În alegerea noii locații s-au luat în considerare atât proiectele în derulare, cât și potențialul comercial al regiunii, fondul de talente și feedback-ul angajaților locali. Potrivit companiei, implementarea unei strategii de recrutare adaptate business-ului SII România, dar și specificului local, într-o nouă zonă de activitate, este esențială pentru a asigura continuarea dezvoltării companiei în regiunea Timișoara.

Extinderea teritorială la nivel național reprezintă o etapă esențială pentru continuarea dezvoltării SII România și consolidarea centrului său de livrare distribuită (DDC) ce deservește atât clienți naționali, cât și internaționali. Acesta se bazează pe echipe repartizate la nivel național, ceea ce permite accesul rapid la o gamă extinsă de tehnologii, competențe și resurse.

Pentru a-și întări prezența la nivel regional, SII România mizează și pe dezvoltarea unor parteneriate puternice cu instituțiile de învățământ și camerele de comerț din Timișoara.

Deschiderea noului birou vine pe fondul succesului înregistrat de prima locație regională, deschisă în iunie 2023 la Iași, unde activează o echipă de peste 50 de ingineri software. Următoarea locație vizată pentru deschiderea unui nou birou este Cluj.

SII România este membră a SII Group, o companie multinațională de top din domeniul tehnologiei. Cu sediul central în București, SII România furnizează servicii de dezvoltare software și IT outsourcing, având peste 650 de angajați cu expertiză în mai mult de 40 de tehnologii. Compania oferă servicii de dezvoltare software pentru o gamă largă de industrii, inclusiv IT, Telecomunicații, Banking & Finanțe, Asigurări, Energie, Industrie, Agricultură și Automotive.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 102,76 de milioane de lei (19,23 de milioane de euro), transmite Agerpres. ...
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru ...
Deciziile privind solicitările de majorări salariale formulate de sindicate vor fi luate la nivelul Guvernului, în funcţie ...
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Antibiotice S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, la solicitarea directorului ...
Gigantul auto chinez BYD a pus, declarativ, ochii pe România. Vicepreședintele Stella Li a venit la București și caută „potențiale colaborări industriale”
Gigantul auto chinez BYD a pus, declarativ, ochii pe România. Vicepreședintele Stella Li a venit la București și caută ...
Stella Li, vicepreședinte executiv al companiei chineze BYD, a început o vizită în România cu scopul declarat de a discuta ...