Simon’s Burger, rivalul McDonald’s din Ungaria la care clienții se așează la coadă de la 1:30 noaptea, deschide azi primul său restaurant din România

Simon’s Burger, cel mai mare lanț de burgeri din Ungaria, concurentul McDonald’s și Burger King, deschide azi la Cluj-Napoca primul restaurant din România. Primii 1.000 de clienți vor primi gratuit un cheeseburger, iar unul prin primii 20 va avea ocazia să câștige un voucher pentru burgeri timp de un an.
Ion Dobreanu - S, 12 sept. 2026, 08:55
Simon’s Burger, rivalul McDonald’s din Ungaria la care clienții se așează la coadă de la 1:30 noaptea, deschide azi primul său restaurant din România

Simon’s Burger intră pe piața din România în sistem de franciză, iar extinderea lanțului pe plan local este coordonată de cofondatorii StartUp HUB, Grüman Róbert și Oltean Csongor.

Primul restaurant, un flagship, care va avea o suprafață de 200 de mp, se deschide oficial pe 12 septembrie la Cluj-Napoca. Primii 1.000 de clienți vor primi gratuit și un cheeseburger, a anunțat compania.

Simon’s Burger este un lanț de restaurante fast-food cu burgeri smashed fondat în Ungaria de către Tóth Simon, care a gustat în SUA astfel de burgeri și și-a dorit să-i aducă și în Ungaria. Dacă la început s-au bucurat doar familia și apropiații de burgerii pregătiți chiar de el, a urmat apoi deschiderea primului restaurant și extinderea la nivel internațional.

Investiția în primul restaurant a fost de 25.000 de euro în 2022. Lanțul de restaurante a crescut treptat, iar de la afaceri de 400.000 de euro, grupul Simon’s Burger a ajuns la afaceri de circa 20 de milioane de euro în 2025. În prezent, grupul operează peste 30 de restaurante în trei țări, a devenit al treilea lanț de burgeri din Ungaria după McDonald’s și Burger King și a deschis, la New York, primul QSR maghiar din Statele Unite.

La ultimul restaurant deschis, în Ungaria, au venit peste 1.000 de clienți și s-a stat la coadă trei ore. Primul client s-a plasat în fața restaurantului încă de la 1.30 noaptea. Oficialii companiei se așteaptă la același scenariu și pentru deschiderea de la Cluj-Napoca, mai ales că dintre primele 20 de persoane se va extrage un câștigător al unui voucher Simon’s valabil un an, timp în care va putea prici câte un meniu zilnic la Simon’s Burger Cluj-Napoca.

Planurile de extindere în România prevăd un lanț de 25 de restaurante în următorii ani, potrivit informațiilor transmise de companie.

Te-ar mai putea interesa și
Tichetele de masă au susținut 161.000 de locuri de muncă în 2025 – studiu ASE
Tichetele de masă au susținut 161.000 de locuri de muncă în 2025 – studiu ASE
Tichetele de masă au generat în 2025 peste 21 de miliarde de lei în economia României, echivalentul a 1,1% din PIB, și au susținut 161.000 de locuri de muncă, arată studiul realizat de......
În 35 de localităţi trebuie organizate alegeri
În 35 de localităţi trebuie organizate alegeri
Preşedintele Autorităţii Naţionale Permanente, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, miercuri, că, în prezent, ar trebui organizate ...
PNL: Îi cerem premierului să adopte urgent rectificarea bugetară; guvernarea PSD nu poate ţine România ostatică
PNL: Îi cerem premierului să adopte urgent rectificarea bugetară; guvernarea PSD nu poate ţine România ostatică
Partidul Naţional Liberal îi cere premierului Luca Niculescu să adopte "urgent" rectificarea bugetară, susţinând că ...
Piața de capital trebuie să devină un proiect de țară. Avem capital românesc și trebuie să îi construim drumul către economie
Piața de capital trebuie să devină un proiect de țară. Avem capital românesc și trebuie să îi construim drumul către ...
Dezvoltarea pieței de capital trebuie să fie o prioritate strategică a României. Este o miză economică națională, ...