Sistemul nervos al internetului: peste 1,4 milioane de km. de cabluri subacvatice leagă continentele la internet. Cum arată harta Mării Negre

Un studiu de anul trecut al aceleiași companii, arăta că între 2022 și 2024 investițiile în noi cabluri submarine vor totaliza circa 10 miliarde de dolari. Cea mai recentă investiție, din luna iulie, aparține companiilor Meta, Microsoft, Vodafone și Aqua Comms care au întins un cablu transatlantic numit Amitié, capabil să transporte 400 terabiți de date pe secundă, cea mai mare capacitate instalată vreodată.

Pe lângă conectivitatea pe care o asigură, cablurile submarine pot avea un impact pozitiv asupra economiilor naționale și regionale. Acestea pot stimula dezvoltarea fibrei terestre și creșterea economică locală. De exemplu, potrivit RTI International, investițiile Meta și Microsoft în Marea, un alt cablu transoceanic de mare capacitate, contribuie cu aproximativ 18 miliarde de dolari pe an la economia Europei din 2019. Un alt studiu, al McKinsey, arată, de asemenea, că avantajele economice sunt considerabile. Legăturile prin cablu submarin înseamnă viteze mai mari de internet, prețuri mai mici, o creștere de 3% până la 4% a ocupării forței de muncă și de 5% până la 7% a activității economice.

Povestea comunicațiilor submarine

Cablurile actuale trimit până la 250 de terabiți pe secundă de date, dar tehnologia lor datează din anii 1800, când oameni de știință și ingineri precum Werner Siemens au descoperit cum să întindă cabluri telegrafice pe sub râuri, pe sub Canalul Mânecii și pe sub Marea Mediterană.

În prezent, în cea mai mare parte a lungimii sale, un cablu este de obicei la fel de lat ca un furtun de grădină. Filamentele care transportă semnalele luminoase sunt extrem de subțiri – aproximativ cât diametrul unui fir de păr uman. Aceste fibre sunt învelite în câteva straturi de izolație și protecție. Cablurile așezate mai aproape de țărm folosesc straturi suplimentare de armură pentru o protecție sporită.

De asemenea, lângă de țărm, cablurile sunt îngropate sub fundul mării pentru protecție, ceea ce explică de ce nu vedeți cablurile atunci când mergeți la plajă, dar în adâncurile mării acestea sunt așezate direct pe fundul apei.

Desigur, se acordă o atenție considerabilă în alegerea traseului, iar cablurile urmează calea cea mai sigură pentru a evita zonele de falie, zonele de pescuit, zonele de ancorare ale navelor și alte pericole. Pentru a reduce daunele accidentale, industria cablurilor submarine petrece, de asemenea, mult timp educând alte industrii marine cu privire la amplasarea cablurilor.

În total, rețeaua subacvatică este compusă din 552 de cabluri, dar numărul lor crește pe măsură ce cantitatea de date digitale crește la rândul său ca urmare a digitalizării accelerate. Unele cabluri sunt destul de scurte, cum ar fi cablul CeltixConnect de 131 de kilometri dintre Irlanda și Regatul Unit. În schimb, altele sunt incredibil de lungi, cum ar fi cablul Asia America Gateway de 20.000 de kilometri sau cel între Franţa şi Singapore.

Ce cabluri sunt în Marea Neagră

În Marea Neagră sunt trei cabluri, dintre care doar unul ajunge și în România, la Mangalia. Acesta se numește Kafos și leagă țara noastră de Bulgaria (Varna) și Turcia (la Igneada și Istanbul), unde se conectează cu un alt cablu care vine din Marea Mediterană. Este deținut de Turk Telekom International și are o lungime de 504 kilometri și este deținut de trei companii (DanTelco, FOPTNET și Rostelecom).

Cel mai lung însă, se numește Cablul Caucazilor, are o lungime de 1.200 de kilometri și taie Marea Neagră din portul Poti din Georgia în Bulgaria, la Balcic. În fine, cel de-al treilea cablu submarin este situat în nordul mării, între Georgia (tot din Poti) și Rusia, la Novorossiysk și Soci. Are o lungime de 433 de kilometri, este operațional din

Europa, Asia și America Latină au de trimis și de primit cantități enorme de date din America de Nord. Printre acestea se numără operatorii de rețele de bază de internet care asigură conectarea e-mailurilor și a apelurilor telefonice și furnizorii de conținut care trebuie să își conecteze între ei centre de date masive. Așa se explică desunt atât de multe cabluri de-a lungul acestor rute majore.

Cine deține aceste cabluri?

În mod tradițional, cablurile erau deținute de operatorii de telecomunicații care formau un consorțiu format din toate părțile interesate să folosească cablul. La sfârșitul anilor 1990, un aflux de companii antreprenoriale a construit numeroase cabluri private și a vândut capacitatea utilizatorilor.

Atât modelul consorțiului, cât și cel al cablurilor private există și astăzi, dar una dintre cele mai mari schimbări din ultimii ani este tipul de companii implicate în construirea cablurilor.

Furnizorii de conținut, precum Google, Facebook, Microsoft și Amazon, sunt investitori majori în noile cabluri. Potrivit TeleGeography, cantitatea de capacitate desfășurată de operatorii de rețele private – precum acești furnizori de conținut – a depășit operatorii de rețele backbone de internet în ultimii ani.

Ce se întâmplă când un cablu devine defect

În general, cablurile sunt proiectate să aibă o durată de viață minimă de 25 de ani, dar pot rămâne operaționale mai mult de atât. Cu toate acestea, adesea sunt retrase mai devreme, deoarece devin depășite din punct de vedere economic. Pur și simplu nu pot oferi la fel de multă capacitate ca și cablurile mai noi la un cost comparabil și, prin urmare, sunt prea scumpe pentru a fi menținute în serviciu.

Atunci când un cablu este dezactivat, acesta ar putea rămâne pe fundul oceanului. Există din ce în ce mai multe companii care obțin drepturile asupra cablurilor, le scot la suprafață și le recuperează pentru a obține materii prime.

În unele cazuri, cablurile scoase din uz sunt repoziționate pe alte rute. Pentru a îndeplini această sarcină, navele recuperează cablul retras și apoi îl repoziționează pe o nouă rută. La stațiile de debarcare se instalează echipamente terminale noi. Această abordare poate fi uneori o metodă eficientă din punct de vedere al costurilor pentru țările cu cerințe de capacitate mici și bugete limitate.

Pe de altă parte, defecțiunile cablurilor sunt frecvente. În medie, se înregistrează peste 100 de defecțiuni în fiecare an, însă există măsuri de siguranță. Majoritatea companiilor care folosesc cabluri urmează o astfel de abordare, distribuind capacitatea rețelelor lor pe mai multe cabluri, astfel încât, dacă unul se rupe, rețeaua lor va funcționa fără probleme pe alte cabluri, în timp ce serviciul este restabilit pe cel deteriorat.

Două treimi din toate defecțiunile de cablu sunt cauzate de accidente, cum ar fi navele de pescuit și navele care ancorează. Factorii de mediu, cum ar fi cutremurele, contribuie, de asemenea, la deteriorări. Mai rar, componentele subacvatice pot ceda. Sabotajul deliberat sau mușcăturile de rechin sunt extrem de rare, mai precizează TeleGeography.

Foto: Markus Spiske/Pexels