Smart City. Oraşul din România cu cele mai multe proiecte în vederea tehnologizării comunităţii

România are 24 de oraşe smart, iar printre comunităţile cu cele mai multe proiecte demarate în această privinţă se numără Alba-Iulia (60), Cluj-Napoca (10), Arad (9), Sibiu (8), Oradea (8) sau Bucureşti (6), arată Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate.
Economica.net - D, 13 mai 2018, 13:26
Smart City. Oraşul din România cu cele mai multe proiecte în vederea tehnologizării comunităţii

Alba-Iulia este oraşul cu cele mai multe proiecte din ţară, implementate în vederea tehnologizării comunităţii, cu peste 60 de iniţiative şi aproape 30 de parteneri locali şi internaţionali.

„Alba-Iulia este dat deja ca exemplu de Banca Mondială ca una dintre cele mai bune comunităţi atunci când vine vorba de atragerea fondurilor pentru dezvoltarea comunităţii”, a declarat pentru Mediafax Eduard Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City şi Mobilitate.

Printre proiectele implementate de Alba-Iulia se numără iluminatul inteligent, monitorizarea calităţii aerului, smart parking, sistem de monitorizare a traficului şi alte soluţii inteligente, monitorizarea consumului de apă şi a pierderilor din reţea.

n alt oraş care face paşi semnificativi către tehnologizarea comunităţii este Cluj-Napoca, unde Primăria a accesat fonduri pentru a transforma oraşul într-unul smart. Administraţia publică locală a introdus pentru prima data în România primul funcţionar public virtual, denumit Antonia, care va sta la dispoziţia cetăţenilor 24 de ore din 24.

Printre alte proiecte demarate de Cluj-Napoca se numără smart parkingul, relaţia cetăţean-primărie, Wi-Fi gratuit în locurile publice, traffic adaptiv – achiziţionarea de autobuze electrice, tramvaie şi troleibuze.

Aradul se numără şi el printre oraşele inteligente ale României. Primăria municipiului a accesat fonduri pentru a instala 30 de active hot-spot, bike-sharing, cataloage electronice pentru cele 22 de unităţi de învăţământ existente în oraş, parcări inteligente etc.

În ceea ce priveşte Bucureştiul, pe site-ul Asociaţiei Române pentru Smart City şi Mobilitate sunt trecute patru module „smart city”: Smart Energy, Bike Sharing, Autobuze Electrice, IT&C Terminale de tip self-service, însă reprezentanţii Autorităţii spun că se fac demersuri pentru a dezvolta şi mai mult Capitala în această privinţă. Citește mai multe pe Mediafax.ro

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu „autostrăzile SAFE” necontractate până la finalul lunii mai
Ce se întâmplă cu „autostrăzile SAFE” necontractate până la finalul lunii mai
Luna mai a trecut iar trei din cele nouă loturi de autostradă și drum expres, propuse la finanțare prin SAFE, încă nu au contractele semnate. Despre ce loturi e vorba și ce se întâmplă mai......
Protocol între Alive Capital și austriecii de la enspired pentru optimizarea comercială a bateriilor de stocare din România
Protocol între Alive Capital și austriecii de la enspired pentru optimizarea comercială a bateriilor de stocare din România
Alive Capital, platformă românească integrată de servicii energetice, specializată în managementul energiei regenerabile, ...
Rheinmetall anunță că a semnat contracte de 5,7 miliarde de euro cu Armata Română
Rheinmetall anunță că a semnat contracte de 5,7 miliarde de euro cu Armata Română
Producătorul german de armament Rheinmetall a anunţat marţi că a semnat contracte în valoare de 5,7 miliarde de euro ...
BEI acordă un împrumut de 30 de milioane de euro grupului ceh Rohlik, care deține magazinul online Sezamo, pentru dezvoltarea de automatizări și inteligență artificială
BEI acordă un împrumut de 30 de milioane de euro grupului ceh Rohlik, care deține magazinul online Sezamo, pentru dezvoltarea ...
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 30 de milioane de euro grupului Rohlik, un comerciant online de produse alimentare ...