De ce nu au românii încredere în bănci. Explicaţia unui sociolog

Băncile sunt unele dintre instituţiile din România cu cea mai mică marjă de încredere în rândul populaţiei. Românului nu-i plac băncile, deşi tot mai mulţi au de-a face cu ele într-o formă sau alta. De unde crede un sociolog că vine această lipsă de încredere şi cât de diferiţi sunt românii faţă de alţii în această privinţă.
Mihai Banita - joi, 14 nov. 2013, 22:00
De ce nu au românii încredere în bănci. Explicaţia unui sociolog

Românii investesc băncile cu o cotă de încredere de 13%, la niveluri la care se bat şi alte instituţii „prestigioase”, precum partidele politice sau parlamentul, şi departe de topul sfânt al clasamentului format din Biserică, Armată şi Jandarmerie, ori Banca Naţională a României.

Datele nu sunt noi, de mai mulţi ani băncile sunt în subsolul clasamentului. Dar de ce nu au încredere românii în bănci?

„Slaba încredere în bănci face parte din neîncrederea românilor în instituţii”, spune sociologul Vintilă Mihăilescu. Însă peste neîncrederea generală în instituţii vine şi percepţia românului despre răul pe care crede că i l-a făcut banca, pe vremea când dădea credite la toată lumea. Explicaţia pe care o dă marea majoritate a clienţilor este următoarea: creditul cu buletinul e cea mai mare capcană şi băncile ştiau de ea”.

Iar aici intră mai multre lucruri, spune Mihăilescu, „de la experienţele personale” ale oamenilor, la „contractele cu scris mic”, dar care au avut efecte mari, şi „modificările de clauze pe parcursul derulării contractelor”.

„Totul vine pe fondul acesta de criză, şi nu doar în România. În toate ţările ex-socialiste, încrederea în bănci e pe undeva la 18%, la noi e la 13%”, adaugă sociologul, cu ocazia prezentării unui studiu realizat pentru firma de recuperare creanţe Kruk România.

Românul ca datornic

Primul contact al românului post-revoluţie cu creditul s-a produs târziu şi intens. În doar trei ani, până în 2009, populaţia a reuşit să se îndatoreze consistent şi, o parte, şi pe termen lung. Cu dobânzi mari la credite, împrumuturile le-au explodat în faţă odată cu criza.
46% dintre români au luat un credit, arată datele prezentate de Mihăilescu, 33% au datorii şi 38% întârzie la plata ratelor.

Românii sunt mai degrabă prudenţi, nu le plac datoriile – iar când totuşi le fac, sunt mai degrabă buni platnici –, dar „cad în ispită” cu uşurinţă şi se îndatorează.

Aceştia au o atitudine ambivalentă faţă de datorii: unu din trei români ar prefera să nu aibă de loc datorii, 50% reuşesc să economisească, dar numărul datornicilor a crescut cu 15% în ultimii trei ani, spune Mihăilescu.

Credit şi-ar face, însă, doar pentru casă/mașină (53%, mai degrabă femei din urban și cu studii superioare) și investițiile în afaceri (23,5%, mai degrabă bărbați din mediul rural și cu studii medii).

Peste 60% dintre români consideră că dacă ar face datorii nu şi-ar mai putea împlini dorinţele sau că nu ar mai avea bani, ori că asta reprezinztă un stres prea mare (37%), în timp ce 40% din români consideră că își pot realiza dorințele chiar și dacă au datorii.

Vintilă Mihăilescu spune că 15% din populaţie s-ar încadra în tipologia „îndrăzneţului”, iar 32% î cea a „prudentului”.

Daca ar scăpa de datorii, cea mai mare parte a românilor ar sta pur şi simplu liniştiţi (mai ales cei mai în vârstă); restul ar investi într-o casă/mașină, ar călători în străinătate și/sau ar investi într-o familie.

Românul (ne)educat financiar

Cercetările arată că românii au un nivel redus de cultură financiară, însă, cu toate acestea, avem o percepţie foarte bună despre cunoştinţele noastre financiare, spune Mihăilescu.

Un studiu realizat pentru firma de recuperare de creanţe Kruk arată că 42% dintre români spun că au fost pregătiţi din punct de vedere financiar în tinereţe şi că educaţia financiară timpurie i-a ajutat în viaţă. Însă, cine ar trebui să le educe copiii? Nu părinţii, cred românii, ci şcoala, spre deosebire de ţări de regiune precum Polonia, Cehia şi Slovacia. De altfel, părinţii români acordă într-o proporţie foarte mică responsabilităţi financiare copiilor, şi nu le dau bani de buzunar pentru ca aceştia să se obişnuiască cu drămuirea lor de mici, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în ţările enumerate mai sus. Românii care pot preferă să economisească ei pentru viitorul copiilor lor.

Românul este ambivalent şi în relaţia cu banul. Româii ar vrea să aibă bani, dar îi blamează pe cei care îi au. În consecinţă, spune Mihăilescu, „îi ţinem pe copii departe de această ”.

O variantă ca românul să ajungă înstărit este accea de a juca la loto, iar o treime dintre conaţionali face asta, mai cu seamă partea cea mai îndatorată a populaţiei.

Vintilă Mihăilescu este absolvent al Facultății de Psihologie al Universității Bucuresti (1974), a fost cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-78), iar între 1979-91 a fost cercetător al Centrului de Antropologie pe lângă Academia Română.

A avut mai multe burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique. A fost profesor invitat la universități din Franța (Lyon, Paul Valery Montpellier, Provence), Elveția (Neuchatel), Germania (Humboldt), Ungaria (Pecs), Canada (U.Q.A.M.) etc. Este specializat în etnopsihologie, identitate și etnicitate, studiul comunităților.

Din 1991 coordonează programe de cercetare și proiecte pe probleme rurale coordonate de PHARE și Banca Mondială, fondând Observatorul Social de pe lângă Universitatea București. Din 1993 este profesor universitar la Facultatea de Sociologie si Psihologie a Universității București, iar din 1997 coordonează Școala Masterală în Antropologie în cadrul Universității București. Din 2000 este șeful Catedrei de Sociologie la Școala Națională de Științe Politice (SNSPA) unde susține cursurile de Antropologie și cele de Comunități Sociale.

Din 1998 este colaborator permanent la revista Dilema (Veche), unde detine rubrica „Socio-hai-hui”. A mai publicat: Paysans de l’histoire (in colab., 1992), Fascinatia diferentei (1999), Socio-hai-hui. O alta sociologie a tranzitiei (2000), Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Sfirsitul jocului. Romania celor 20 de ani (2010). De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romania (2006), Antropologie. Cinci introduceri (ed. I, 2007, ed. a II-a revazuta si adaugita, 2009) si Etnografii urbane. Cotidianul vazut de aproape (coord., 2009).

Te-ar mai putea interesa și
Lukaşenko a ordonat realizarea unei inspecții surpriză a forțelor nucleare tactice aflate pe teritoriul Belarusului
Lukaşenko a ordonat realizarea unei inspecții surpriză a forțelor nucleare tactice aflate pe teritoriul Belarusului
Armata din Belarus au început marţi o inspecţie surpriză a forţelor nucleare staţionate pe teritoriul ţării, pentru a verifica gradul de "pregătire" a mijloacelor de lansare a armelor......
Austria dorește să trimită infractorii extracomunitari condamnați să-și execute pedepsele în Kosovo, după un model deja pus în practică de Danemarca
Austria dorește să trimită infractorii extracomunitari condamnați să-și execute pedepsele în Kosovo, după un model ...
Guvernul de la Viena doreşte ca infractorii extracomunitari condamnaţi în Austria să-şi execute pedepsele în Kosovo, ...
Casa Artelor din Sibiu, un proiect al Muzeului ASTRA, și-a deschis oficial porțile după patru ani de lucrări de renovare
Casa Artelor din Sibiu, un proiect al Muzeului ASTRA, și-a deschis oficial porțile după patru ani de lucrări de renovare
Casa Artelor din Sibiu, un spațiu educațional și de cultură, a fost inaugurată astăzi, 7 mai 2024, la finalul a 4 ani ...
Premierul polonez Donald Tusk susține că judecătorul Tomasz Szmydt, care a fugit ieri în Belarus, a avut acces la documente clasificate
Premierul polonez Donald Tusk susține că judecătorul Tomasz Szmydt, care a fugit ieri în Belarus, a avut acces la documente ...
Judecătorul polonez care a cerut azil în Belarus, provocând stupoare în Polonia şi deschiderea unei anchete pentru spionaj, ...