Sonda spaţială rusească Phobos-Grunt se va prăbuşi pe Pământ pe 15 ianuarie

Fragmente din sonda spaţială rusă Phobos-Grunt, care a eşuat în tentativa ei de a părăsi orbita terestră pentru a ajunge pe Marte, după lansarea de la începutul lunii noiembrie, ar putea să se prăbuşească pe Terra pe 15 ianuarie, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al forţelor spaţiale ruse.
Economica.net - mie, 04 ian. 2012, 15:07

„Potrivit datelor pe care le deţinem până acum, bucăţi din sonda Phobos-Grunt ar trebui să cadă pe 15 ianuarie”, a declarat Alexei Zolotukhin, citat de agenţia de presă Interfax. El a precizat însă faptul că „data finală ar putea să se modifice, în funcţie de anumiţi factori externi”.

Sonda Phobos-Grunt a fost lansată în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, dar, în loc să se înscrie pe traiectoria care urma să o ducă spre Phobos, unul dintre sateliţii planetei Marte, a rămas pe orbită în jurul Terrei şi de atunci pierde puţin câte puţin din altitudine.

Phobos-Grunt, alcătuită din două module – din care unul era capabil să revină pe Terra -, avea ca obiectiv colectarea unor eşantioane de rocă şi praf de pe Phobos. Scopul era să determine dacă Phobos este un asteroid rămas captiv pe orbita lui Marte sau dacă acest mic corp ceresc – cu un diametru de 18 kilometri – este un fragment desprins din planeta roşie.

Sonda Phobos-Grunt a fost prima tentativă a Rusiei din ultimii 15 ani de a realiza o misiune de explorare interplanetară, după eşecul suferit în noiembrie 1996 de sonda Mars 96, care s-a prăbuşit în Oceanul Pacific.

Eşecul acestei sonde a reprezentat în acelaşi timp eşecul primei misiuni a Chinei spre Marte, întrucât Phobos-Grunt ar fi trebuit să plaseze satelitul Yinghuo-1 pe orbita planetei roşii, cu scopul de a-i studia şi monitoriza suprafaţa şi câmpul magnetic.

Potrivit lui Alexei Zolotukhin, citat de AFP, între 20 şi 30 de fragmente se vor desprinde când sonda va reintra în atmosfera Terrei. Phobos-Grunt are o greutate de 13,5 tone şi se află în prezent pe orbită, la o altitudine ce variază în intervalul 184 – 224 kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Adrian Codîrlaşu (CFA), despre deprecierea leului: E posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile în lei deținute şi să schimbe acei lei în valută ca să îi retragă
Adrian Codîrlaşu (CFA), despre deprecierea leului: E posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile ...
Este posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile deţinute în lei pentru a se retrage de pe piaţa din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a......
Noi avarii în sistemul energetic. Mâine, România are al doilea cel mai mare preț spot al energiei din Europa
Noi avarii în sistemul energetic. Mâine, România are al doilea cel mai mare preț spot al energiei din Europa
Reactoarele nucleare lipsă, producție hidro și eoliană puțină, opriri ale unor grupuri pe cărbune ca urmare a unor ...
PPC a finalizat dlucrările de modernizare la stația electrică Filaret din București, proiect în care a investit aproape 79 de milioane de lei (FOTO)
PPC a finalizat dlucrările de modernizare la stația electrică Filaret din București, proiect în care a investit aproape ...
Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, anunță că a finalizat lucrările de modernizare a stației ...
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere față de estimările inițiale. Profitul net a crescut cu aproximativ 34% în primul semestru al anului
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere ...
Cris-Tim Family Holding, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară, și-a ajustat în creștere estimările ...