Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun sau nu amendamente.
AGERPRES - mie, 11 mart. 2026, 21:24
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului

El a fost întrebat dacă PSD va depune amendamente la proiectul de buget, în contextul în care este posibil ca acesta să fie adoptat joi de Guvern în forma în care a fost pus în transparenţă.

„O să hotărâm duminică în CPN acest lucru. Lucrurile sunt aşa cum le ştiţi. Duminică avem o şedinţă şi vom hotărî ce vom face. (…) Duminică, aşa cum am spus, vom hotărî acţiunile noastre pentru săptămâna viitoare, când, în mod normal, vom avea dezbaterile în Parlament şi vom avea votul final pe buget. Aşa că duminică vom hotărî dacă vom vota bugetul sau nu şi dacă vom depune amendamente, noi, ca şi grup”, a spus acesta, la Palatul Parlamentului.

Grindeanu a afirmat că el, personal, are o idee de cum va vota în privinţa bugetului, dar e prea devreme să spună.

„O să văd duminică. Nu o să mă ascund, dar până duminică mai e. Am o idee, dar e prea devreme. Azi e miercuri. Până duminică se mai pot întâmpla lucruri. Hai să aşteptăm”, a menţionat liderul social-democrat.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală a reţelei sale de clinici Sfânta Maria
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală ...
Rețeaua privată de sănătate Regina Maria a câștigat un proces împotriva clinicilor Sfânta Maria, din portofoliul Medlife, într-un dosar privind protejarea identității sale vizuale......
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru ...
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...