Spania va întocmi un registru cu persoanele care refuză să să vaccineze împotriva Covid-19

Autorităţile spaniole vor ţine un registru cu persoanele ce refuză să se vaccineze împotriva Covid-19, fişier la care vor avea acces şi alte state europene, dar nu va fi făcut public, a anunţat luni ministrul spaniol al sănătăţii, Salvador Illa (foto), potrivit AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 28 dec. 2020, 19:04
Spania va întocmi un registru cu persoanele care refuză să să vaccineze împotriva Covid-19

Într-un interviu acordat postului de televiziune La Sexta, ministrul a reamintit că în Spania vaccinarea nu va fi obligatorie. În privinţa persoanelor care nu vor să se vaccineze, ”ceea ce vom face, va fi un registru care, în plus, va fi accesibil altor ţări europene”, a continuat el, precizând că se referă la acele ”persoane cărora li s-a propus (vaccinarea), dar care pur şi simplu au refuzat”.

Ministrul Salvador Illa a asigurat că acest registru nu va fi făcut public şi va fi elaborat ”cu cel mai mare respect pentru protecţia datelor”.

Declaraţia sa survine la o săptămână după publicarea unui studiu al Centrului de investigaţii sociologice, un institut de sondare al guvernului de la Madrid, care a relevat o scădere spectaculoasă a procentului spaniolilor reticenţi faţă de vaccinare, de la 47% în noiembrie la 28% în decembrie, în timp ce procentul celor care sunt de acord să se vaccineze a crescut de la 36,8% la 40,5%.

Spania, una dintre ţările europene cele mai greu lovite de pandemie, cu peste 50.000 de decese conform datelor oficiale, a început duminică vaccinarea cu vaccinul produs de Pfizer-BioNTech. Guvernul de la Madrid şi-a stabilit ca ţintă vaccinarea a circa 2,5 milioane de persoane – din categoriile prioritare sau cele mai vulnerabile – până la sfârşitul lunii februarie şi să ajungă până în vară la 15 – 20 de milioane de persoane vaccinate, dintr-o populaţie totală de circa 47 de milioane de locuitori.

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...